LME a suspendat tranzacţiile cu nichel după creşterile fără precedent din ultimele două zile

Bursa de metale de la Londra (London Metal Exchange-LME) a decis marţi să suspende tranzacţiile pe piaţa nichelului, după ce creşterile fără precedent din ultimele două zile i-au pus pe brokeri în situaţia în care au dificultăţi în a-şi plăti apelurile în marjă împotriva poziţiilor short extrem de neprofitabile, transmite Bloomberg.
AGERPRES - mar, 08 mart. 2022, 12:05
LME a suspendat tranzacţiile cu nichel după creşterile fără precedent din ultimele două zile

LME a precizat că tranzacţiile cu nichel pe toate platformele sale au fost suspendate începând cu ora locală 8:15 a.m. iar măsura va fi valabilă cel puţin pentru restul zilei de marţi, scrie Agerpres.

În doar două zile, cotaţiile la nichel au crescut cu 250% iar tona de nichel a urcat până la un maxim istoric de peste 100.000 de dolari, acestea fiind cele mai mare creşteri de preţuri înregistrate vreodată de LME.

Aceste evoluţii frenetice au loc într-un context în care investitorii şi utilizatorii industriali, care anterior au vândut nichel, s-au grăbit să răscumpere contractele, în timp ce brokerii s-au îngrămădit să colecteze plăţile în marjă pentru a-şi acoperi poziţiile short extrem de neprofitabile.

Luni seara, London Metal Exchange, o instituţie cu vechime de 145 de ani, a anunţat o serie de modificări fără precedent ale regulilor sale în contextul exploziei preţului nichelului. LME a ajustat regulile pentru a permite traderilor short să amâne livrarea de metale şi de asemenea a dat unei divizii a China Construction Bank Corp. mai mult timp pentru a plăti sutele de milioane de dolari pentru apelurile în marjă care au fost ratate luni.

Cotaţia nichelului era în creştere încă înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia, care a agravat şi mai mult îngrijorările cu privire la livrările de materii prime. Rusia este responsabilă pentru 17% din producţia mondială de nichel, un metal utilizat în producţia de oţel inoxidabil şi vehicule electrice.

Te-ar mai putea interesa și
Corectarea inegalităților din impozitarea investițiilor nu ar trebui să fie în detrimentul investitorilor
Corectarea inegalităților din impozitarea investițiilor nu ar trebui să fie în detrimentul investitorilor
La 1 octombrie, Comisia Europeană a declanșat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor (infringement) împotriva României, cu privire la regimul fiscal aplicat câștigurilor......
Quartz Matrix și CCD Iași lansează o academie IA cu acces la formare internațională HP
Quartz Matrix și CCD Iași lansează o academie IA cu acces la formare internațională HP
Quartz Matrix, companie românească de tehnologie cu peste 30 de ani de experiență, și Casa Corpului Didactic „Spiru ...
Românii sunt din ce în ce mai conștienți de fenomenele meteo extreme. A scăzut numărul celor care cred că locuințele lor sunt pregătite pentru a face față schimbărilor climatice – sondaj IRES
Românii sunt din ce în ce mai conștienți de fenomenele meteo extreme. A scăzut numărul celor care cred că locuințele ...
Impactul fenomenelor meteo extreme îi face pe români să conștientizeze din ce în ce mai mult riscurile la care sunt ...
Auchan a investit 3 milioane de euro pentru o nouă sursă de venit. Face concurență televiziunilor cu serviciul său de retail media
Auchan a investit 3 milioane de euro pentru o nouă sursă de venit. Face concurență televiziunilor cu serviciul său de ...
Retailerul francez Auchan a investit până acum aproximativ 3 milioane de euro în Auchan Retail Media, prima regie de retail ...