Lobby/FARA – Uniunea Europeană are nevoie de legi privind transparenţa precum cele din SUA, susţin mai mulţi eurodeputaţi

Uniunea Europeană ar trebui să se doteze cu noi norme privind transparenţa, bazate pe legislaţia utilizată de Congresul Statelor Unite pentru a monitoriza influenţa şi activităţile ONG-urilor şi ale entităţilor din ţări terţe, susţin mai mulţi eurodeputaţi, transmite marţi euractiv.com.
AGERPRES - mie, 15 feb. 2023, 10:54
Lobby/FARA - Uniunea Europeană are nevoie de legi privind transparenţa precum cele din SUA, susţin mai mulţi eurodeputaţi

În timpul unei dezbateri desfăşurate luni în sesiunea plenară a Parlamentului European, Monika Hohlmeier (grupul Partidului Popular European), preşedintă a Comisiei europarlamentare pentru control bugetar (CONT), a cerut adoptarea unui ”echivalent în Uniunea Europeană al legii din SUA privind înregistrarea agenţilor străini (FARA)”, în scopul creşterii controlului şi a transparenţei, scrie Agerpres.

Legislaţia FARA prevede că toţi politicienii din ţări terţe şi reprezentanţii lor din domeniul lobby-ului trebuie să se înregistreze şi să prezinte, pe un website accesibil publicului, detaliile activităţii lor cu membrii Congresului american, inclusiv toate contractele oficiale şi plăţile.

Eurodeputata PPE a solicitat o evaluare financiară detaliată a organizaţiilor neguvernamentale înainte ca ONG-urile în cauză să fie listate în registrul de transparenţă al UE şi publicarea acordurilor contractuale între Comisia Europeană şi ONG-uri.

Adoptarea unei asemenea legi europene ar reprezenta un pas semnificativ către o mai mare transparenţă în instituţiile UE, dar ea ar presupune o propunere legislativă în acest sens din partea Comisiei Europene. Cererile privind o FARA la nivelul Uniunii Europene nu fac parte în prezent din setul de măsuri propuse în luna ianuarie de preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, în vederea creşterii transparenţei activităţii europarlamentare.

Statutul ONG-urilor şi al grupurilor de lobby a fost readus în discuţie în contextul scandalului Qatargate ca urmare a rolului Fight Impunity, o organizaţie fondată de fostul eurodeputat Pier Antonio Panzeri, şi care l-a implicat pe Francesco Giorgi, fost consilier al lui Panzeri şi partenerul Evei Kaili, eurodeputata socialistă greacă aflată în arest şi suspectată că a primit sute de mii de euro reprezentând plăţi ilegale.

Fight Impunity ar fi fost folosită ca paravan pentru plăţi ilegale din Qatar şi Maroc către Panzeri, Kaili şi alte persoane pentru a influenţa activitatea Parlamentului European. Pier Antonio Panzeri a făcut o înţelegere cu procurorii belgieni pentru a primi o pedeapsă redusă, în schimbul furnizării de probe detaliate ale ilegalităţilor comise de ceilalţi suspecţi în acest dosar.

În schimb, eurodeputatul Udo Bullmann, social-democrat german devenit recent preşedintele Subcomisiei pentru drepturile omului, a spus că nu crede că ”ar trebui desfăşurată o vânătoare de vrăjitoare împotriva societăţii civile”.

”Colegii sunt hotărâţi să se asigure că munca noastră nu este discreditată; suntem alături de cei care nu au o voce şi ale căror drepturi sunt încălcate. Nu doar ONG-urile sunt suspectate de abuz de fonduri. Toţi cei care au primit bani trebuie să fie pregătiţi pentru a fi investigaţi şi traşi la răspundere”, a subliniat el.

”Este un scandal de corupţie, nu un scandal ONG”, a spus eurodeputata ecologistă Hannah Neumann, în timp ce lidera grupului Stângii din PE, Manon Aubry, a acuzat grupul PPE că foloseşte ONG-urile ca ”diversiune”.

”Grupul PPE nu este împotriva organizaţiilor ce respectă regulile şi fac o muncă extrem de utilă şi valoroasă pentru societatea noastră. Luptăm contra celor care nu sunt transparente, cu finanţare obscură şi participare la activităţi ilegale. Ele nu ne împărtăşesc valorile şi sunt inamici ai democraţiei noastre”, a replicat Monika Hohlmeier.

Te-ar mai putea interesa și
Florin Manole (PSD), fost ministru al Muncii: Nu votăm o lege a salarizării în care vor fi tăiate veniturile angajaților din sistemul public
Florin Manole (PSD), fost ministru al Muncii: Nu votăm o lege a salarizării în care vor fi tăiate veniturile angajaților ...
PSD are o poziţie constructivă privind legea salarizării, dar nu va vota o lege pe baza căreia vor fi tăiate veniturile angajaţilor din sistemul public, a declarat vineri deputatul Florin......
DOCUMENT Ministerul Muncii a publicat în dezbatere noul proiect al Legii salarizării bugetarilor
DOCUMENT Ministerul Muncii a publicat în dezbatere noul proiect al Legii salarizării bugetarilor
Forma actualizată a proiectului Legii salarizării pentru personalul plătit din fonduri publice a fost publicată pe site-ul ...
Ministerul Energiei a decontat în 2026 peste 142 de milioane de euro către beneficiarii de proiecte finanțate prin PNRR
Ministerul Energiei a decontat în 2026 peste 142 de milioane de euro către beneficiarii de proiecte finanțate prin PNRR
Valoarea plăţilor efectuate în 2026 către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi ...
VIDEO Cum va arată noul drum la ieșire din București, DR1 – Vest Expres
VIDEO Cum va arată noul drum la ieșire din București, DR1 – Vest Expres
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu prezintă vineri imagini cu randări 3D ale viitorului drum ...