FOTO Super-locomotiva fabricată pentru România care poate atinge 200 km/oră, în teste la Făurei

07 05. 2026
locomotiva alstom faurei

„Testare locomotiva Traxx 3 MS la Centrul de Testări Feroviare – AFER 2026”, este titlul postării Autorității Feroviare Române.

Locomotiva poata tracta 16 vagoane de călători

Modelul este conceput să atingă viteze maxime cuprinse între 160 și 200 km/oră și poate să tracteze până la 16 vagoane de călători.

Versiunea MS (Multi – System) este adaptată pentru coridoarele europene, se mai arată în postarea menționată, însoțită de imagini video cu noua locomotivă.

Rutele pe care va circula locomotivele Alstom

Proiectul „Achiziție 16 locomotive electrice noi pe 4 osii cu sisteme ERTMS” urmărește creșterea eficienței transportului feroviar de călători, reducerea poluării și sporirea confortului pe rutele electrificate sau aflate în curs de electrificare, printre care:
➡️ Dej – Brașov – București – Constanța
➡️Timișoara – Arad – Brașov – București – Constanța
➡️Timișoara – Cluj-Napoca – Iași
➡️ Iași/Suceava – București – Constanța

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a semnat în ianuarie 2024 contractul pentru achiziția a 16 locomotive cu Alstom. Achiziția este finanțată prin Fondul pentru Modernizare.

Valoarea totală a contractului este de 767,51 milioane de lei (fără TVA), incluzând livrarea celor 16 locomotive și mentenanța pentru 20 de ani.