Locotenentul Alexandru Gheorghe: Exclud să fiu exclus din armată VIDEO

Locotenentul Alexandru Gheorghe, celebru după ce a participat la protestele din Piaţa Universităţii din Capitală, cu toate că el este angajat la Câmpia Turzii, a acordat un interviu în scris pentru Romania TV, după ce avocatul i-a recomandat să discute cu presa doar pe această cale, până la soluţionarea cazului său.
Economica.net - mar, 31 ian. 2012, 18:39

Locotenentul-protestatar din Piaţa Universităţii nu se teme că ar putea fi exclus din Armată în urma gestului său de a veni în Capitală pentru a se alătura protestatarilor din Piaţa Universităţii.

Citiţi mai jos interviul acordat de lt. Gheorghe Alexandru:

Reporter: Ce te-a determinat să ajungi la gestul de a protesta la Bucureşti?
Lt. Gheorghe Alexandru: Nu am protestat decât în faţa atitudinii batjocoritoare a anumitor persoane faţă de oameni simpli.

Reporter: Care au fost reacţiile după participarea la protest? Cinte te-a încurajat şi cine te-a blamat?
Lt. Gheorghe Alexandru: Reacţiile românilor de rând, cărora le-am dedicat gestul meu, au fost extraordinare, neputând fi descrise în cuvinte. M-am încurajat singur prin prisma sufletului şi a principiilor mele de viaţă

Reporter: Cum ai fost primit de colegi şi de superiori la întoarcerea în unitate?
Lt. Gheorghe Alexandru: Am fost primit foarte bine, dar bineînţeles în particular.

Reporter: Ce vei face dacă vei fi exclus din armată?
Lt. Gheorghe Alexandru: Exclud să fiu exclus din armată.

Reporter: În legătură cu petiţia adresată anul trecut Statului Major al Armatei, ce răspuns ai primit atunci?
Lt. Gheorghe Alexandru: Petiţia respectivă reprezintă un caz mult prea complex pentru a fi dezvoltat n câteva rânduri. După soluţionarea cazului meu cu privire la gestul meu din Piaţa Universităţii, sper să vă pot detalia pe larg şi acea problematică.

Tiberiu Frăţilă, şeful serviciul de presă al MApN, a declarat, la Romania TV că locotenentul Gheorghe Alexandru va răspunde şi pentru acest interviu, la fel cum o va face pentru toate declaraţiile de presă acordate după data de 24 ianuarie, când comandantul Unităţii Militare din Câmpia Turzii, unde este angajat, i-a interzis acestuia să acorde orice fel de declaraţii reprezentanţilor mass-media.

Locotenentul Gheorghe Alexandru va compărea în faţa unui Consiliu de Judecată al Ofiţerilor, constituit pe 25 ianuarie, la două zile după ce ofiţerul a fost prezent în Piaţa Universităţii. Locotenentul va trebui să răspundă în faţa superiorilor pentru faptul că a participat la protest, încălcând astfel legile şi regulamentele militare. În plus, declaraţiile făcute ulterior participării la miting şi întoarcerii la unitate, atât în faţa comandantului, cât şi în mass media „sunt circumstanţe care vor fi analizate în Consiliul de Judecată”. „Motivul de bază este participarea la mitingul de protest şi încălcarea regulamentelor militare. În legea organică emisă în 1995 se spune că se interzice participarea la mitinguri, demonstraţii, manifestări. Nu se fac alte precizări privind forma acestora. De asemenea, el a încălcat ordinul specific privind relaţiile cu presa. Comandantul i-a interzis pe 24 ianuarie, după ce s-a prezentat la unitate, să acorde interviuri, declaraţii sau să susţină conferinţe de presă. Toate acţiunile şi declaraţiile ofiţerului se vor constitui ca elemente în cadrul procesului„, a explicat Tiberiu Frăţilă.

Te-ar mai putea interesa și
Airbus a inaugurat la Toulouse a doua linie de asamblare a avioanelor A320, modelul cu cele mai mari vânzări din lume
Airbus a inaugurat la Toulouse a doua linie de asamblare a avioanelor A320, modelul cu cele mai mari vânzări din lume
Gigantul aerospaţial european Airbus a inaugurat luni, lângă Toulouse, Franţa, a doua linie de asamblare a avioanelor A320, modelul său de succes care a devenit aeronava cu cele mai bune......
Șefa FMI Kristalina Georgieva avertizează că revenirea prețurilor la energie după semnarea acordului de pace între SUA și Iran va mai dura
Șefa FMI Kristalina Georgieva avertizează că revenirea prețurilor la energie după semnarea acordului de pace între ...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a salutat, luni, acordul încheiat între ...
Șase clădiri monument ale fostei Fabrici de Ţigarete din Sfântu Gheorghe, unde se fabricau cele mai bune țigări Carpați, vor fi reamenajate și transformate într-un centru de joacă ştiinţifică
Șase clădiri monument ale fostei Fabrici de Ţigarete din Sfântu Gheorghe, unde se fabricau cele mai bune țigări Carpați, ...
Şase clădiri monument-istoric din cadrul fostei Fabrici de Ţigarete din municipiul Sfântu Gheorghe vor fi restaurate ...
Importatorii români de forță de muncă se plâng că OUG 32/2026 privind muncitorii străini le-a blocat activitatea
Importatorii români de forță de muncă se plâng că OUG 32/2026 privind muncitorii străini le-a blocat activitatea
Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă (PIFM) a transmis atăzi un comunicat prin trage un semnal de alarmă cu privire ...