Statul mai are nevoie de doi ani pentru a finaliza locuințele cu bani de la Banca Consiliului Europei. Câte locuințe finalizează din cele 7.000 prevăzute inițial

Cel mai mare dezvoltator din România, statul, nu a reușit să cheltuie 175 de milioane de euro dintr-un împrumut acordat în 2016 pentru construcția a 7.000 de locuințe.
Andrada Ghira - J, 25 apr. 2024, 22:01
Statul mai are nevoie de doi ani pentru a finaliza locuințele cu bani de la Banca Consiliului Europei. Câte locuințe finalizează din cele 7.000 prevăzute inițial

De încă doi ani mai are nevoie statul român să finalizeze construcția locuințelor finanțate cu bani de la Banca Consiliului Europei. Pentru acest program s-a semnat o finanțare în urmă cu opt ani, iar inițial era prevăzută construcția a 7.000 de noi locuințe.

Un program cu un buget de 250 de milioane de euro care prevedea construcția a 7.000 de locuințe prin Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) a fost întârziat ani buni.

În urmă cu trei ani, statul a cerut modificarea acestuia. Nu mai putea construi miile de apartamente cu banii puși la dispoziție de instituția financiară. Costurile de referință pentru construcții a a crescut cu 42% din 2018 și până în 2021, ceea e a făcut ca statul să ceară reducerea la jumătate a numărului de locuințe construite și prelungirea acordului.

Economica.net a scris în urmă cu trei ani că acest program e întârziat.

În 2022, valoarea împrumutului a fost înjumătățită, iar Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei ne-a pus la dispoziție 87,5 milioane de euro. Nu s-a redus doar valoarea împrumutului, ci și numărul de locuințe: puțin peste 1.500.

România a tras din acest împrumut 63,3 milioane de euro, adică 72% din total. Data limită pentru tragere a fost 31 martie 2024. Ministerul finanțelor a obținut de la BDCE o prelungire cu doi ani, potrivit unui proiect de act normativ pus în dezbatere publică.

Creșterea costurilor cu manopera începând cu 2023, dar și a materialelor de construcție a făcut ca prețul de referință să crească din nou, de la 549 de euro/mp, la 800 de euro/mp, se mai arată în document.

Statul s-a angajat la până la 31 martie 2026 să finalizeze lucrările la 1,547 de locuințe, din care 1.508 destinate închirierii către tineri și alte 39 de locuințe de serviciu.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de miercuri. Rulajul a trecut de 104,7 milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de miercuri. Rulajul a trecut de 104,7 milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de miercuri, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 104,77 de milioane de lei (19,62 de milioane de euro), transmite Agerpres....
Ministerul Finanțelor listează la BVB titluri de stat Fidelis în valoare de 1,27 de miliarde de lei
Ministerul Finanțelor listează la BVB titluri de stat Fidelis în valoare de 1,27 de miliarde de lei
Ministerul Finanțelor (MF) a atras 1,27 de miliarde de lei (244 de milioane de euro), prin a zecea rundă de titluri de ...
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul Olt
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul ...
Producătorul independent de energie R.Power a anunțat astăzi că avansează cu dezvoltarea celui de-al doilea proiect ...
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: Președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, a făcut, miercuri seară, declarații după ședința Consiliului ...