Logan, Duster şi Sandero, în topul celor mai bine vândute maşini în Rusia

Logan, Duster şi Sandero s-au situat anul trecut în topul celor mai bine vândute 25 de modele în Rusia, conform datelor publicate de Association of European Businesses (AEB), însă livrările de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare au scăzut cu 36%, al treilea an de declin consecutiv, pe fondul problemelor cu care se confruntă economia şi al deprecierii rublei, transmit Bloomberg şi Reuters.
Economica.net - J, 14 ian. 2016, 13:49
Logan, Duster şi Sandero, în topul celor mai bine vândute maşini în Rusia

În 2015, pe primul loc în topul celor mai bine vândute maşini în Rusia s-a situat Lada Granta (152.810 unităţi), fabricat de AvtoVAZ, urmat de Solaris, de la Hyundai (114.644 unităţi), New Rio de la Kia (97.097 unităţi) şi Polo de la Volkswagen (45.390 unităţi). Pe locurile cinci şi şase se aflau Duster şi Logan, cu 43.923, şi, respectiv, 41.311 vehicule, în timp ce locul 11 a fost ocupat de Sandero, cu 30.221 vehicule.

Duster, Logan şi Sandero sunt fabricate de Renault.

Anul trecut, au fost vândute în Rusia 1,6 milioane de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare, faţă de 2,49 milioane de vehicule în 2014 – cel mai semnificativ declin de la precedenta recesiune cu care s-a confruntat Rusia – în 2009. Anul acesta, cererea va scădea probabil cu încă 4,7%, la 1,53 milioane de vehicule, a anunţat joi Joerg Schreiber, preşedintele Association of European Businesses.

Deprecierea rublei ‘creează o situaţie dificilă pentru producătorii auto, determinând majorarea preţurilor. Totuşi, 2016 va fi un an mai puţin turbulent pentru piaţa auto, ritmul declinului se va atenua’, a dat asigurări Schreiber.

În decembrie, livrările auto pe piaţa din Rusia au înregistrat un declin de 46%, la 147.000 vehicule, în linie cu estimările analiştilor.

Recesiunea cu care se confruntă Rusia pune într-o situaţie dificilă alianţa Renault – Nissan, care controlează cel mai mare producător auto rus, AvtoVAZ. Cei trei parteneri au ca obiectiv pentru acest an să ajungă la o cotă de piaţă de cel puţin 40% anul acesta.

În decembrie, în topul celor mai bine vândute 25 de maşini în Rusia s-a situat Lada Granta (11.529 unităţi), fabricat de AvtoVAZ, urmat de modelul Solaris de la Hyundai (9.359 unităţi), New Rio de la Kia (8.177 unităţi). Pe locurile patru şi şase se află Duster şi Logan, cu 5.298, şi, respectiv, 3.557 vehicule, în timp ce locul 13 a fost ocupat de Sandero (2.646 unităţi).

Piaţa auto din Rusia trece prin momente dificile şi va înregistra anul acesta un declin al vânzărilor de 30%, a avertizat recent Marcus Osegowitsch, şeful subsidiarei ruse a Volkswagen (VW).

‘Previziunile Association of European Businesses (AEB) privind o scădere de 25% a livrărilor pe piaţa rusă sunt optimiste. Va fi mult mai rău. În primele cinci luni ale anului, s-a înregistrat un recul de 38-40%, dar acest ritm nu va continua, iar declinul anual va fi în jur de 30%’, a afirmat Osegowitsch.

Declinul economiei şi deprecierea rublei au determinat producătorii auto să-şi reducă producţia, să ofere reduceri sau să scadă preţurile.

Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit în opt ani un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Zece persoane aflate în evidența serviciilor de probațiune se află între absolvenții celei mai recente serii de cursuri de calificare profesională organizate în cadrul parteneriatului dintre......
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Muncitorii lui Umbrărescu au realizat aproape 70% din lucrările de pe lotul 1
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Muncitorii lui Umbrărescu au realizat aproape 70% din lucrările de pe lotul 1
Lucrările la lotul 1 al Autostrăzii Bacău – Pașcani (A7) se apropie de 70%, anunță miercuri Cristian Pistol, directorul ...
Maguay a organizat cea de-a 23-a ediție a evenimentului anual No Time for Downtime
Maguay a organizat cea de-a 23-a ediție a evenimentului anual No Time for Downtime
Maguay, cea mai veche companie românească producătoare de sisteme de calcul sub brand propriu, cea de-a XXIII-a ediție ...
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. ...