Abdulvoap, Logiscool: Încheiem anul cu afaceri de 3,5 mil. euro chiar dacă inițial estimam 5 mil euro. Măsurile impuse au amânat unele proiecte

Logiscool România, școala de programare și robotică pentru copii și adolescenți, parte a unei rețele internaționale cu prezență în 15 de țări, și-a restrâns planurile de dezvoltare programate pentru 2020 și estimează că va închide anul cu afaceri de 3,5 milioane de euro, mai puțin cu 1,5 milioane de euro față de cât a bugetat inițial. ECONOMICA.NET a stat de vorbă cu Indira Abdulvoap, general manager al Logiscool România, despre cum a abordat provocările din acest an, dar și planurile pentru anul viitor.
Lidia Neagu - joi, 19 nov. 2020, 19:27
Abdulvoap, Logiscool: Încheiem anul cu afaceri de 3,5 mil. euro chiar dacă inițial estimam 5 mil euro. Măsurile impuse au amânat unele proiecte

După lansarea primei școli pe piața românească, în februarie 2018, interesul pentru acest tip ce cursuri a crescut exponențial, astfel că într-un interval de mai puțin de 3 ani, Logiscool a ajuns la 40 de centre atât în regim propriu, cât și în franciză, în 25 de oraşe. Până în prezent, peste 20.000 de elevi au participat la cursurile şcolii. Taxa pentru o franciză Logiscool este între 7.000 și 15.000 de euro. Pentru 2021, pregătește deja o serie de noutăți, un nou produs de francizare și proiecte de extindere în orașele cu sub 100.000 de locuitori.

Adaptarea la lockdown

În perioada de lockdown, Logiscool a transferat mediul educațional tradițional în cel online, adaptând nevoile elevilor la noul context social.

„În luna martie, atunci când s-au închis multe zone de activitate, și noi am închis toate școlile Logiscool (…) La momentul respectiv, noi eram în mijlocul semestrului. Am început prin a dezvolta rapid un sistem operațional care să ne permită să ținem cursurile online, pentru comunitatea noastră activă, formată, la acel moment, din 8.000 de elevi. După ce am rezolvat aceasta problemă stringentă și am implementat o serie de proceduri în acest sens, am început să dezvoltăm programele pentru vară”, îşi aminteşte Indira Abdulvoap.

Dacă în anii trecuți, Logiscool desfășura pe toată durata vacanței de vară tabere urbane, anul acesta au fost înlocuite cu ateliere digitale, o serie de module de programare și alte discipline digitale, adaptate contextului. „Odată cu acest proiect cursurile noastre au putut fi accesate de orice copil din țară sau din străinătate, fără a mai fi constrâns de existența unei școli în proximitate. Am reușit, deci, să trecem peste barierele geografice și să oferim acces la formare participanților din întreaga țară și din lume, pe lista de înscrieri numărându-se elevi români din țări precum Germania, Canada, Italia, Spania, Ucraina, Republica Moldova etc.”.

Indira Abdulvoap spune că nu a fost un proces ușor, pe de o parte din cauza faptului că elevii veneau după o perioadă de școală online și erau obosiți, „pe de altă parte evaluările ne-au arătat că din cauza lipsei de interacțiune față-în-față, dintre elevi și profesori, devenea dificil să abordăm personalizat nevoile fiecărui copil”.

Însă, echipa de management spune că a reuşit să identifice cele mai bune metode, prin care să țină copiii atenți și implicați în ateliere. Mai mult, pandemia le-a oferit și oportunitatea de a accepta cursanți din afara zonelor geografice unde au prezență fizică.

„Astfel, modelul nostru a devenit și mai accesibil, criteriul principal fiind cunoașterea limbii române. Analizând, constatăm că ne-am dezvoltat modelul operațional și că am reușit să oferim continuitate în metodele educative de calitate, cu care ne-am obișnuit comunitatea”, spune Abdulvoap. 

Cum a rescris pandemia planurile de dezvoltare din acest an

Dacă la începutul anului, Logiscool anunţa că intenţionează să deschidă 15 centre noi, pandemia le-a dat planurile peste cap și a deschis doar cinci.

„Probabil ca multe business-uri, la început de an priveam cu mult optimism spre 2020. Ne-am păstrat optimismul, chiar dacă lumea este atât de diferită și am deschis 5 centre noi Logiscool. Interesul pentru alfabetizarea digitală este într-o creștere continuă la nivelul întregii societăți. Mă refer aici, atât la părinți, care sunt tot mai dornici să îi aducă pe cei mici la cursurile Logiscool, dar și la copii, care, așa cum arată analizele noastre, ajung să ia singuri decizia de a se alătura programelor noastre. Sigur, vorbim despre o piață cu potențial, cu multe oportunități, ceea ce face ca și interesul pentru francize să fie ridicat”, povesteşte managerul.

În acest context, cifra de afaceri estimată la începutul anului nu va mai fi atinsă.

„Estimările pentru 2020, așa cum au fost ele făcute, înainte de pandemie, prevedeau că vom ajunge la 50 de centre Logiscool și la o cifră totală de afaceri de 5 milioane de euro. Contextul global actual a făcut ca unele proiecte să fie puse în așteptare, însă planul este să recuperăm și să deschidem școli noi în februarie 2021. În acest context, estimăm că vom încheia anul cu o cifră de afaceri de 3,5 milioane de euro”.

Dacă până acum politica şcolii de dezvoltare a vizat orașele cu peste 100.000 de locuitori, acum se orientează și către orașele cu aproximativ 50.000 de locuitori, de unde a primit deja cereri. „În Alba-Iulia, Deva și Târgu-Jiu, de exemplu, există un nivel foarte ridicat de entuziasm, raportat la proiectele noastre. În plus, pentru a face digitalizarea accesibilă unui public mai larg, avem parteneriate cu școli, unde oferim cursurile noastre, fie ca o alternativă la clasele lor sau ca o extensie a curriculei existente”.

Când vine vorba despre capitolul „lecțiile învățate în pandemie”, Indira Abdulvoap a mărturisit că cele mai importante sunt agilitatea şi flexibilitatea, vitale în opinia ei pentru supravieţuirea afacerii.

„La nivel antreprenorial, ni s-a confirmat (…) că trebuie să rămânem focusați pe identificarea și implementarea rapidă de soluții, pe monitorizarea și ajustarea în timp real. Pandemia ne-a demonstrat, din nou, atât nouă, cât și comunității noastre de parteneri, francizați, părinți și elevi, că nu mai putem funcționa fără cunoștințe și abilități digitale, mai ales în vremurile pe care le trăim. La nivel global, societatea a fost forțată să avanseze din punct de vedere tehnologic și să facă o serie de progrese, care ar fi durat, în mod normal, decenii. Tot ce s-a întâmplat în ultimele opt luni a crescut și mai mult relevanța proiectului nostru. Acest lucru ne bucură, dar ne și responsabilizează, pentru că înțelegem misiunea pe care o avem. De aceea, depunem eforturi pentru a lansa constant noi inițiative și proiecte”.

România, în topul rețelei din toată lumea

România este una dintre țările de top, din rețeaua noastră, fiind responsabilă pentru un 28% din totalul de 70.000 de elevi, la nivel global, care au absolvit cursurile Logiscool. Avem cea mai rapidă creștere de la nivelul grupului, dar și proiecte și inițiative unice. 

În plus, Logiscool România este implicat, alături de parteneri ca Teach for Romania, la schimbarea școlii românești.

„Derulăm mai multe proiecte în acest sens și credem că schimbarea trebuie să vină dinspre noi, deci trebuie să contribuim la această schimbare. În ceea ce privește cererea de cursuri, România s-a remarcat printr-o dinamica de dezvoltare foarte accelerată, care a depășit previziunile noastre. Obiectivul, în 2018, a fost să deschidem 18 centre în primii doi ani, dar realitatea ne-a demonstrat că potențialul este mult mai mare. În primele 18 luni de la lansare, aveam deja 29 de centre și un feedback foarte bun, ceea ce ne-a motivat să avansăm. În prezent, în România există 40 de școli Logiscool, operate atât în regim propriu, cât și de franciză”.

Logiscool folossește propria platformă de învățare, Scoolcode, și o curriculă adaptată vârstei elevilor. Aceasta este pusă în practică de instructori tineri, care au absolvit sau studiază cursurile unei facultăți de profil. „Rezultatele ne arată că elevii noștri își dezvoltă gândirea structurată, creativitatea și abilitățile de lucru în echipă”.

În prezent, școala are o serie de cursuri semestriale, precum și tabere și ateliere digitale, cu module care abordează diferite teme, cum sunt producția și editarea video, Android App, Roblox Studio etc. Acestea au o durată de aproximativ 2 luni și jumătate. În plus, cei care vor să aprofundeze anumite aspecte au acces la MyLogiscool, platforma dedicată, unde pot avea acces la cursuri și resurse suplimentare.

„Pentru a seta și adapta curricula, avem o echipă internațională, dedicată de experți, care analizează nevoile de cunoștințe ale elevilor noștri și evoluția lor de la un semestru la celălalt. Astfel, ne pliem pe felul în care copiii răspund la metodele noastre educaționale și ajustăm sistemul la feedback-ul lor. Practic, proiectul nostru ține pasul cu elevii și cu abilitățile și comportamentele lor. Chiar în această perioadă avem în desfășurare o analiză a noilor nevoi educaționale generate sau amplificate de pandemia COVID-19, pentru a face cursurile și mai aplicabile contextului actual și meseriilor care se vor dezvolta în următorii ani”.

Te-ar mai putea interesa și
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 123,99 de milioane de lei lei (24,93 de milioane de euro), în......
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...