Elon Musk a schimbat logo-ul Twitter în X

23 07. 2023
Elon_Musk_at_a_Press_Conference

Într-o postare făcută la scurt timp după miezul nopţii, miliardarul a spus „dacă un logo X suficient de bun va fi postat la noapte, îl vom introduce mâine la nivel mondial”. „Iar în curând vom spune adio brand-ului twitter şi, gradual, tuturor păsărilor”, a adăugat Elon Musk.

Anul trecut, Elon Musk a cumpărat Twitter pentru 44 de miliarde de dolari şi a fuzionat compania într-o entitate denumită X Corp.

Potrivit informaţiilor publicate pe pagina web a Twitter, logo-ul care înfăţişează o pasăre de culoare albastră, este „cel mai recunoscut activ al nostru”, adăugând „de acea îl protejăm atât de mult”.

În luna aprilie a acestui an pasărea albastră a fost înlocuită, temporar, cu un câine din rasa Shiba Inu, logo-ul criptomonedei Dogecoin, înlocuire care a ajutat la creşterea valorii de piaţă a Dogecoin cu până la patru miliarde de dolari.

Cele mai recente probleme ale Twitter au legătură cu acţiunile colective în justiţie demarate de o serie de foşti angajaţi care solicită despăgubiri în valoare de 500 de milioane de dolari pentru neplata unor salarii compensatorii. De la preluarea de către Elon Musk, Twitter a concediat jumătate din angajaţi pentru a-şi reduce costurile.