Londra a prezentat proiectul de modificare unilaterală a capitolului legat de statutul Irlandei de Nord din tratatul post-Brexit încheiat cu UE

Guvernul britanic şi-a prezentat oficial luni proiectul de lege care pune sub semnul întrebării în mod unilateral statutul vamal post-Brexit al Irlandei de Nord, în ciuda ameninţărilor cu represalii din partea europenilor, care consideră propunerea ilegală, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 13 iun. 2022, 21:20
Londra a prezentat proiectul de modificare unilaterală a capitolului legat de statutul Irlandei de Nord din tratatul post-Brexit încheiat cu UE

Publicarea acestui proiect, care potrivit Londrei nu încalcă dreptul internaţional, deschide un parcurs parlamentar ce ar urma să dureze săptămâni sau poate chiar luni şi va duce, dacă va fi adoptat, la revizuirea semnificativă a protocolului nord-irlandez negociat şi semnat de guvernul lui Boris Johnson în momentul ieşirii Marii Britanii din UE.

Londra susţine că nu mai poate aştepta, dată fiind paralizia politică produsă de protocolul nord-irlandez în provincia britanică.

„Am fost foarte clari asupra faptului ca vom acţiona în mod legal”, a afirmat şefa diplomaţiei britanice, Liz Truss, la televiziune.

Ca reacţie, Comisia Europeană a ameninţat luni guvernul britanic cu acţiuni în justiţie.

„Am luat notă cu mare îngrijorare de decizia adoptată astăzi de guvernul britanic de a depune un proiect de lege care anulează elemente esenţiale ale protocolului. O acţiune unilaterală afectează încrederea reciprocă”, a declarat vicepreşedintele CE Maros Sefcovic.

El a vorbit despre posibilitatea de a relua procedura de infringement lansată împotriva Londrei în martie 2021 – care poate duce la sesizarea justiţiei europene – şi de a iniţia noi acţiuni.

Protocolul privind Irlanda de Nord urmăreşte să protejeze piaţa unică europeană după Brexit fără a provoca întoarcerea la o demarcare fizică între această provincie britanică şi Republica Irlanda, membră a UE, ceea ce ar putea pune sub semnul întrebării pacea.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...