Londra: Euronext oferă 510 milioane de euro pentru operaţiunile franceze de clearing ale LSE

Operatorul bursier pan-european Euronext a anunţat marţi că a înaintat o ofertă de 510 milioane de euro pentru a prelua LCH.Clearnet SA, o casă de compensare franceză deţinută de grupul britanic London Stock Exchange Group (LSE), o tranzacţie care ar putea deschide calea pentru fuziunea de 28 de miliarde de dolari între LSE şi Deutsche Boerse, informează Reuters.
Economica.net - mar, 03 ian. 2017, 08:46
Londra: Euronext oferă 510 milioane de euro pentru operaţiunile franceze de clearing ale LSE

Într-un comunicat de presă difuzat marţi dimineaţă, London Stock Exchange Group şi LCH Group au confirmat că au stabilit termenii unei oferte în numerar cu Euronext, care operează bursele din Franţa, Olanda, Belgia şi Portugalia. Acţionarii Euronext urmează să se exprime prin vot cu privire la această tranzacţie cu ocazia unei Adunări generale extraordinare care va fi organizată în primul trimestrul acestui an.

LCH.Clearnet SA este un activ atractiv, în primele şase luni ale anului trecut generând un profit net de 69 milioane de euro cu active de 301 milioane de euro. Vânzarea LCH.Clearnet SA ar putea permite încheierea fuziunii dintre LSE şi Deutsche Boerse, o operaţiune care va da naştere celui mai mare operator bursier din lume în funcţie de cifra de afaceri.

Luna trecută, Comisia Europeană şi-a exprimat obiecţiile faţă de propunerea de fuziune dintre LSE şi Deutsche Boerse, îngrijorările Executivului comunitar fiind concentrate în special pe operaţiunile de clearing (compensare) ale celor doi operatori.

Casele de compensare, sau contrapărţile centrale precum LCH.Clearnet, deţinută de LSE, şi Eurex Clearing, filială a Deutsche Boerse, se plasează între cele două părţi ale tranzacţiilor cu derivative pentru a asigura că tranzacţia se finalizează chiar dacă una din părţi dă faliment. Împreună, LSE şi Deutsche Boerse au o pondere mare pe piaţa operaţiunilor de clearing, astfel că vor fi nevoite să vândă o parte din operaţiunile care se suprapun.

Te-ar mai putea interesa și
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei Saudite
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei ...
Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi peste 309 rănite sâmbătă într-un atac al rebelilor pro-iranieni Houthi din Yemen asupra aeroportului capitalei saudite Riad, relatează AFP....
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor din America de Nord
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor ...
PepsiCo şi-a redus estimările privind creşterea profitului pentru 2026 şi a anunţat noi măsuri de reducere a costurilor, ...
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
Preşedintele american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că este timpul ca Ucraina ''să aibă un nou lider'', el criticându-l ...
Ucraina: Cel puţin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Ucraina: Cel puţin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Cel puţin 20 de oameni au fost ucişi într-o nouă serie de atacuri aeriene ruse asupra sud-estului Ucrainei, multiple ...