Londra și Bruxelles-ul au semnat un parteneriat stratetig nou, la cinci ani după Brexit

Regatul Unit şi Uniunea Europeană au semnat luni un parteneriat strategic nou pentru a consolida relaţiile dintre ele, în special în domeniul apărării, cu ocazia unui summit inedit desfăşurat la cinci ani de la Brexit, informează Reuters şi AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 19 mai 2025, 18:00
Londra și Bruxelles-ul au semnat un parteneriat stratetig nou, la cinci ani după Brexit

Acest summit „marchează o nouă eră în relaţiile noastre”, a declarat premierul britanic Keir Starmer în deschiderea reuniunii la nivel înalt cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Antonio Costa.

După mai multe luni de negocieri, europenii şi britanicii au încheiat un parteneriat privind apărarea şi securitatea, au ajuns la un compromis pentru a înlătura unele bariere comerciale şi au prelungit un acord privind pescuitul.

În schimb, negocierile nu au condus la un rezultat concret în ceea ce priveşte mobilitatea tinerilor.

Liderul laburist britanic a salutat ‘noul parteneriat strategic adaptat la epoca noastră, care va aduce avantaje reale şi tangibile în materie de securitate, imigraţie clandestină, preţ al energiei, produse agroalimentare, comerţ şi altele’.

„Întoarcem o pagină şi deschidem un nou capitol, care este atât de important în această perioadă în care asistăm la creşterea tensiunilor geopolitice”, a afirmat şefa executivului comunitar, care a insistat pe faptul că Regatul Unit şi UE „împărtăşesc aceleaşi valori”.

La venirea sa la putere în iulie 2024, premierul Keir Starmer a promis să relanseze relaţiile cu UE, după ani de tensiuni între Cei 27 şi precedentele guverne conservatoare de la Londra în legătură cu Brexitul, pus în practică la 31 ianuarie 2020.

În cadrul noului parteneriat privind apărarea şi securitatea, Regatul Unit va putea participa la reuniuni ministeriale ale UE şi se va putea alătura anumitor misiuni militare europene.

De asemenea, companiile britanice vor putea avea acces la viitorul program european în valoare de 150 de miliarde de euro care vizează dezvoltarea bazei industriale a apărării în interiorul UE. Totuşi, participarea la acest program va presupune un acord separat, precum şi o contribuţie financiară britanică.

Discuţiile au continuat până în ultimul minut pentru a se ridica ultimele blocaje, în special în dosarul pescuitului, extrem de sensibil mai ales pentru Franţa. În cele din urmă, Londra şi UE au convenit prelungirea până în 2038 a protocolului privind accesul pescarilor europeni în apele britanice, care urma să expire în 2026.

În contrapartidă, britanicii îşi vor putea exporta mai uşor produsele alimentare pe piaţa europeană, graţie unei ‘alinieri dinamice şi rapide’ a Regatului Unite la regulile sanitare europene.

Cele două părţi au convenit că în diferendele dintre ele Curtea de Justiţie a UE va fi autoritatea de ultimă instanţă.

Londra şi Bruxellesul au convenit, de asemenea, să coopereze asupra cotelor de emisii de gaze cu efect de seră.

Potrivit Downing Street, aceste măsuri economice vor aduce economiei britanice aproape 9 miliarde de lire sterline (10,7 miliarde de euro) până în 2040.

Discuţiile între UE şi Londra vor continua cu privire la mobilitatea tinerilor. Cele două părţi s-au angajat să avanseze către un program de vize care să le permită tinerilor europeni să studieze sau să muncească în Regatul Unit şi vice-versa.

Sursa foto: Consilium.europa.eu

Te-ar mai putea interesa și
România se alătură alianței europene de investiții care își propune să mobilizeze 80 de miliarde de euro pentru întreprinderi tehnologice în curs de extindere
România se alătură alianței europene de investiții care își propune să mobilizeze 80 de miliarde de euro pentru întreprinderi ...
Grupul Băncii Europene de investiții (BEI) anunță că s-a mobilizat împreună cu investitori instituționali majori și administratori de active, cu sprijinul guvernelor din toate cele 27 de......
Acțiunile companiei sud-coreene SK Hynix s-au scumpit cu 14% la listarea lor pe piața din SUA
Acțiunile companiei sud-coreene SK Hynix s-au scumpit cu 14% la listarea lor pe piața din SUA
Titlurile grupului sud-coreean SK Hynix listate vineri pe piaţa Nasdaq (SUA) au urcat în debutul şedinţei cu 14%, după ...
Corina Martin (RESTO Constanța): Estimăm că ne apropiem de 150.000 de turişti pe litoral în acest weekend, cu un grad de ocupare de 90%
Corina Martin (RESTO Constanța): Estimăm că ne apropiem de 150.000 de turişti pe litoral în acest weekend, cu un grad ...
Numărul turiştilor aflaţi în acest weekend pe litoralul românesc este estimat la aproape 150.000, iar gradul de ocupare ...
Comisia Europeană: Raportul anual privind impozitarea arată o schimbare în mixul fiscal, de la consum la capital
Comisia Europeană: Raportul anual privind impozitarea arată o schimbare în mixul fiscal, de la consum la capital
Raportul anual al Comisiei privind impozitarea, publicat vineri, arată că în ultimul deceniu mixul fiscal a trecut treptat ...