Londra susţine că nu va fi nicio acţiune militară în Siria înaintea rezultatelor anchetei ONU

Economica.net
28 08. 2013
syria4_98845800

„Secretarul general al ONU trebuie să se poată adresa Consiliului de Securitate imediat după încheierea misiunii echipei”, afirmă textul, adăugând: „Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite trebuie să aibă oportunitatea de a avea acest rezumat şi trebuie depuse toate eforturile pentru a obţine o rezoluţie a Consiliului de Securitate care să susţină o acţiune militară înainte ca o astfel de acţiune să fie luată”.

„Înaintea oricărei implicări britanice directe într-o astfel de acţiune, un alt vot va avea loc în Camera Comunelor”, precizează moţiunea.

O purtătoare de cuvânt a Downing Street a confirmat pentru AFP că acest vot „nu ca avea loc înainte ca inspectorii ONU să îşi poată face raportul”.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a afirmat miercuri că experţii au nevoie de patru zile pentru a-şi încheia munca la faţa locului. „Ulterior, experţii vor trebui să facă analize ştiinţifice, după care va trebui să facem un raport pentru Consiliul de Securitate pentru ca acesta să întreprindă acţiunile pe care le consideră necesare”, a declarat el.

Moţiunea care va fi supusă joi Parlamentului britanic „deplânge folosirea armelor chimice în Siria la 21 august 2013 de către regimul lui (Bashar al-)Assad, care a provocat sute de morţi şi mii de răniţi în rândul civililor sirieni”.

Ea „decide că se cere un răspuns umanitar puternic din partea comunităţii internaţionale şi că acest lucru poate cere, dacă va fi necesar, o acţiune militară care să fie legală, proporţionată şi destinată salvării de vieţi omeneşti împiedicând şi descurajând folosirea armelor chimice în Siria”, precizând că folosirea lor este o „crimă de război şi o crimă împotriva umanităţii”.