1EUR = 4.7669 RON | Bucureşti 19 º

Companii

Loteria organizează, de Paşti, extrageri duble pentru jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40

Loteria Română organizează duminică, 1 mai, Tragerile Speciale Loto ale Sărbătorilor de Paşti, astfel că, pentru jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40, se organizează câte două trageri, una principală şi una suplimentară, se arată într-un comunicat al Loteriei transmis, luni, AGERPRES.

25 apr, 2016 | Agerpres

'Cu fiecare variantă jucată şi validată pentru aceste jocuri din data de 1 mai, se participă la ambele trageri organizate pentru jocul respectiv', se menţionează în comunicat.

La tragerea suplimentară a fiecăruia dintre cele trei jocuri, fondurile de câştiguri ale categoriei I se suplimentează după cum urmează: pentru Loto 6/49 cu 300.000 lei, pentru Joker cu 200.000 lei şi pentru Loto 5/40 cu 100.000 lei, menţionează compania.

În urma extragerilor de duminică, 24 aprilie, au fost acordate 18.291 de câştiguri, în valoare totală de 1.102.174 lei.

Astfel, la Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 8,73 milioane de lei (peste 1,95 milioane de euro), iar la Noroc a rămas în joc un report cumulat în valoare de peste 2,45 milioane de lei (aproximativ 550.000 de euro).

La Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 8,8 milioane de lei (peste 1,97 milioane de euro), iar la Noroc Plus reportul categoriei I este de peste 188.500 lei (peste 42.100 de euro).

La Loto 5/40, la categoria I, reportul este în valoare de peste 175.700 lei (peste 39.100 de euro) iar la jocul Super Noroc, la aceeaşi categorie, peste 31.600 lei.

Pe de altă parte, Loteria anunţă că joi, 28 aprilie, nu vor avea loc trageri loto.

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO