Loteria Română a acordat premii de peste 129 milioane de euro, în 11 luni

Economica.net
04 12. 2013
loto1344261066_1358333854_15042500

În luna noiembrie a acestui an, Loteria Romană a acordat la jocurile automatizate pe care le organizează 491.955 de premii în valoare totală de peste 11,1 milioane de euro (mai mult de 49,5 milioane de lei).

La Loto 6/ 49 s-au înregistrat 75.275 de câştiguri, în valoare totală de peste 3,2 milioane de euro (peste 14,5 milioane de lei), iar la Noroc s-au înregistrat 944 de câştiguri, cu o valoare totală ce a depăşit 244.000 euro (1,085 milioane de lei).

La Joker au fost 45.067 câştiguri, cu o valoare totală de peste 278.000 de euro (1,236 milioane de lei).

La Jocul Noroc Plus s-au înregistrat 6.978 de câştiguri, cu o valoare totală ce depăşeşte 42.000 de euro (aproximativ 200.000 lei), iar la Loto 5/40 s-au acordat 546 de câştiguri, de peste 110.000 lei (circa 492.000 de lei).

La Jocul Super Noroc, s-au înregistrat 4.128 de câştiguri, în valoare totală de peste 16.600 de euro (aproximativ 74.000 lei), iar la Pronosport s-au raportat nouă câştiguri de peste 2.600 de euro (peste 11.500 lei).

Jocul Prono-S a generat 23 de câştiguri, ale căror valoare totală s-a ridicat la 1.260 de euro (circa 6.000 de lei), la Pariloto s-au înregistrat 44.450 de câştiguri, în valoare totală de aproape 402.000 euro (peste 1.785.000 lei), iar la Videoloterie s-au acordat 314.535 de câştiguri, ale căror valoare totală a depăşit 6,7 milioane de euro (peste 30 de milioane de lei).