Lovitură de marketing: Şefii bursei Sibex ar vrea să o listeze la Bucureşti

Administratorii bursei de la Sibiu, Sibex, au făcut subiect de  dezbatere dintr-o eventuală listare a acesteia la Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Listarea ar fi o modalitate de creştere vizibilităţii, respectiv a valorii SIBEX, în vederea fuziunii cu BVB.
Adrian N. Ionescu - vin, 18 ian. 2013, 09:00
Lovitură de marketing: Şefii bursei Sibex ar vrea să o listeze la Bucureşti

„Este doar una dintre modurile în care Bursa din Sibiu (Sibex) ar deveni mai vizibilă. Acţiunile sale ar creşte în valoare. Într-o eventuală fuziune, rata de schimb a acţiunilor Sibex cu acţiuni BVB ar fi mai mare“, a  explicat o sursă apropiată şefilor de la Sibex.

Subiectul fuziunii dintre Bursa Sibex şi Bursa de Valori Bucureşti (BVB) se discută de mai bine de 10 ani şi, la un moment dat, negocierile avansaseră până la stabilirea preţului.

Negocierile au intrate în impas tocmai din cauza neînţelegerilor privind rata de schimb între acţiunile celor două entităţi.

Bursa din Sibiu a  intrat într-un con de umbră după debarcarea fostului preşedinte şi fondator Teodor Ancuţa, orchestrată de succesorul său, Cristian Sima. Înşelăciunea recunoscută a acestuia pe piaţa pariurilor forex şi fuga lui în străinătate a agravat situaţia Sibex, care a ajunsese la pierderi de 680.000 de lei în primele 9 luni ale anului trecut.

Bursa din Sibiu (Sibex) este principala piaţă organizată şi transparentă a produselor derivate (futures şi options) din România, ceea ce face firească fuziunea cu Bursa de Valori Bucureşti (BVB), care a ratat startul pe acest segment.

Activitatea lui Sima a accentuat, însă, declinul Sibex, provocat de scăderea apetitului pentru risc.
Bursa din Sibiu este listată pe propria platformă din 2010, investitorii putând tranzacţiona acţiunile operatorului bursier. De aceea, intrarea la cota Bursei din Bucureşti ar simplificată prin metoda listării secundare, fără ofertă de acţiuni noi.

Sibex are o capitalizare (valoare de piaţă) de aproape 23 de milioane de lei şi este una dintre cele doar două acţiuni listate la cota sa, a doua companie fiind Prodplast Imobiliare, cu o capitalizare de 64,3 milioane de lei.

Lansarea pieţei spot (de tranzacţii de acţiuni în timp real) a fost una din soluţiile de dezvoltare promovate de Teodor Ancuţa după eşecul negocierilor de fuziune de acum câţiva ani.

Planurile lui Ancuţa vizau listarea mai multor companii mici, dar şi a Romgaz la cota Sibex, dar şi preluarea acesteia de către Bursa din Varşovia, al cărei şef venise în România pentru a evalua oportunitatea tranzacţiei.

Pentru a face posibilă preluarea, Ancuţa nu a fost foarte departe, în 2007, de a convinge un ministru să promoveze o ordonanţă de urgenţă  care să permită unui investitor deţinerea a mai mult de 5% din acţiunile unui operator bursier.

Bursa din Varşovia era foarte interesată, la acea dată să compenseze expansiunea Bursei din Viena în regiune.

Între timp, preşedintele Bursei din Varşovia a fost demis din funcţie, pentru că ar fi  încercat să convingă din companiile listate să finanţeze un film  al iubitei sale.

Te-ar mai putea interesa și
La Cocoș. Anunț mare pe final de 2025 pentru cel mai mare lanț românesc de magazine
La Cocoș. Anunț mare pe final de 2025 pentru cel mai mare lanț românesc de magazine
Lanțul de magazine La Cocoș, cea mai mare afacere românească din domeniul retailului alimentar, urmeaază să fie preluat efectiv de nemții de la Schwarz, patronii Lidl și Kaufland. În urma......
Liderul Coreei de Nord Kim Jong Un a ordonat creșterea producției de rachete în 2026, pentru descurajarea militară a inamicilor Phenianului
Liderul Coreei de Nord Kim Jong Un a ordonat creșterea producției de rachete în 2026, pentru descurajarea militară a ...
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a ordonat "extinderea" şi modernizarea producţiei de rachete a ţării anul viitor, precum ...
Update: Accident rutier în care sunt implicate 11 mașini în județul Olt, pe Drumul Expres Craiova – Pitești. IGSU a activat Planul Roșu de Intervenție
Update: Accident rutier în care sunt implicate 11 mașini în județul Olt, pe Drumul Expres Craiova – Pitești. IGSU ...
Update: Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete a anunțat pe pagina sa de Facebook că accidentul a avut loc pe DN 12 ...
30 de persoane au fost arestate în Turcia într-o vastă anchetă care privește trucarea de meciuri de fotbal. Printre acestea se numără 14 jucători și fostul vicepreședinte al Galatasaray
30 de persoane au fost arestate în Turcia într-o vastă anchetă care privește trucarea de meciuri de fotbal. Printre ...
Parchetul din Istanbul a anunţat, vineri, arestarea a 30 de noi persoane implicate în fotbalul turc, inclusiv 14 jucători ...