Lovitură pentru Facebook în săptămâna listării: GM renunţă la publicitatea pe reţeaua socială

General Motors (GM) va renunţa la publicitatea pe Facebook, o sursă apropiată situaţiei precizând pentru Reuters că grupul american consideră că spoturile publicitare distribuite pe reţeaua de socializare au un impact redus asupra consumatorilor.
Economica.net - mie, 16 mai 2012, 07:52
Lovitură pentru Facebook în săptămâna listării: GM renunţă la publicitatea pe reţeaua socială

Decizia GM, al treilea advertiser din SUA după bugetul alocat publicităţii, marchează primul eşec vizibil al strategiei Facebook şi subliniază temerile privind eficacitatea reclamelor afişate pe reţeaua de socializare în comparaţie cu mediile obişnuite de transmitere.

Facebook se pregăteşte pentru oferta publică iniţială la sfârşitul acestei săptămâni, ţintind potrivit celor mai recente informaţii finanţare de până la 16 miliarde de dolari, în pofida incertitudinilor privind perspectivele de creştere ale companiei.

Aceste temeri nu par să atenueze cererea invetitorilor pentru acţiuni Facebook. Compania a anunţat marţi creşterea preţului de referinţă în cadrul ofertei, iar ulterior surse apropiate situaţiei au declarat pentru Reuters că volumul acţiunilor scoase pe piaţă va fi de asemenea majorat cu 25%.

Facebook, fondată în 2004 de Mark Zuckerberg, ar trebui să debuteze pe piaţa Nasdaq în şedinţa bursieră de vineri.

GM a precizat că va continua să deţină pagini oficial de Facebook, care nu generează costuri, prin care îşi va promova automobilele. Constructorul auto a subliniat că, potrivit strategiei de publicitate, migrarea prin rotaţie a bugetului de advertising pe diverse platforme media nu este neobişnuită.

„În privinţa Facebook, nu avem în plan să continuăm publicitatea, însă rămânem angajaţi într-o strategie agresivă de conţinut prin toate produsele şi brandurile noastre, deoarece platforma continuă să fie un insrument foarte eficace pentru relaţia cu clienţii”, au afirmat reprezentanţii GM.

Facebook nu a comentat decizia GM.

Ford Motor Co a anunţat că va continua să-şi facă publicitate pe Facebook şi chiar va creşte bugetul alocat acestui mediu de promovare.

Te-ar mai putea interesa și
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Turcia l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei la Ankara după atacul din această săptămână asupra unei nave turceşti în Marea Neagră şi apoi asupra unei a doua nave, venite să o remorcheze pe......
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a avertizat că Rusia ar putea escalada războiul din Ucraina şi provoca NATO, postând ...
400 de nave sunt în continuare blocate în Golful Persic – Organizaţia Maritimă Internaţională
400 de nave sunt în continuare blocate în Golful Persic – Organizaţia Maritimă Internaţională
Circa 400 de nave au rămas izolate în Golf la şase luni după începerea războiului din Iran, mii de marinari din regiune ...
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul ...