Lovitură pentru turismul din România în plin sezon estival. Agenția Kusadasi, care activează pe piață de 25 de ani, și-a cerut insolvența

Agenția de turism Kusadasi din România a anunțat, pe pagina sa de internet, că a trimis Tribunalului București o cerere de intrare în insolvență, cu posibilitate de reorganizare a activității. Proprietara companiei este familia Yapici. Firma a fost înființată în 1998 și la început organiza vacanțe în Turcia cu autocarul. În ultimii ani s-a extins și în zona Egipt.
Cristian Negrei - vin, 21 iul. 2023, 20:28
Lovitură pentru turismul din România în plin sezon estival. Agenția Kusadasi, care activează pe piață de 25 de ani, și-a cerut insolvența

„Suntem nevoiţi să vă informăm că societatea Kusadasi se află în incapacitate de plată, drept urmare am depus la Tribunalul Bucureşti o cerere de deschidere a procedurii generale a insolvenţei cu posibilitate de reorganizare a activităţii. Trebuie să vă specificăm că situaţia fiecărui turist (rezervare) va fi tratată în mod individual, existând posibilitatea ca o parte din aceştia să poată efectua sejururile contractate, în funcţie de avansurile plătite către furnizori şi achitarea integrală din partea turistului/agenţiei revânzătoare”, se specifică în comunicatul publicat de companie.

Potrivit portalului Ministerului Justiției, cerea de insolvență a fost depusă în data de 14 iulie, sub numărul 21480/3/2023, primul termen de judecată furmând să aibă loc pe 26 iulie.

Proprietarii Kusadasi au înființat și compania Air Bucharest pentru a opera cursele charter ale agenției spre destinațiile de vacanță precum Turcia, Grecia, Spania, Egipt și Dubai. 2022 s-a încheiat cu afaceri de 43 de milioane de lei, circa 8,6 milioane de euro.

Agenția precizează, că potrivit legii, deține un instrument de garantare în valoare de 300.000 de euro.

„De asemenea, potrivit prevederilor art. 18 din O.G nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, coroborate cu Ordinului Ministerului Turismului nr. 156/2019 pentru aprobarea procedurilor de garantare a sumelor plătite de călători în legătură cu pachetele de servicii de călătorie/serviciile de călătorie asociate în cazul insolvenței agenției de turism organizatoare și procedurile de despăgubire a călătorilor, societatea deține instrument de garantare în valoare de 300.000 euro.

Ambele polițe sunt afișate pe pagina web a agenției de turism www.kusadasi.ro. Din pricina situației actuale, este posibil să existe modificări sau anulări în programul de călătorie, de aceea, dorim să ne asigurăm că sunteți informați corect cu privire la statusul rezervării dvs. și să reverificați cu agenția de turism dacă rezervarea dvs. poate fi onorată, astfel: pentru turiștii direcți ai agenției corespondența se va ține pe adresa de e-mail [email protected], iar cu agențiile partenere/revânzătoare pe adresa [email protected]”, se mai precizează îm comunicatul postat.

Agenția a mai postat pe site un al doilea mesaj în care solicită ajutorul celorlalte companii din piață pentru a o sprijini în derularea vacanțelor contractate de turiști. Kusadasi anunță că cedează contractele companiilor care o vor ajuta să onoreze comenzile.

„Avem nevoie de ajutorul colegilor noștri pentru turiștii noștri

Deși nu am dorit să ajungem aici și să ne luptăm să onorăm contractele, avem nevoie de ajutor. Nu pentru noi, ci pentru turiștii noștri pentru care avem plătite avansuri la cazări cu early booking și eset păcat să se piardă rezervările. Cedăm contractele și situațiile plățile făcute la hotel către cine dorește să ajute. să dea o mână de ajutor turiștilor. Dorim să arătăm că prin solidaritate și transparență putem salva concediile familiilor. Dacă doriți să ajutați, vă rugăm să ne scrieți la adresa [email protected]”, se precizează în mesajul scris de agenție

Reacția Ministerului Economiei

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului anunațat astăzi că a deschis joi, 20 iulie a.c., o acțiune de control la sediul agenției de turism organizatoare Kusadasi (Licență nr. 52/29.10.2018), în scopul verificării situației operatorului economic, respectiv a pachetelor de servicii și a serviciilor de călătorie asociate comercializate.

Potrivit Ministerului, Kusadasi S.R.L. beneficiază de instrumente de garantare în valoare de 300.000 de euro, care pot fi accesate după declararea, în instanță, a insolvenței.

În prezent, agenția de turism Kusadasi are în derulare aproximativ 500 de pachete de servicii de călătorie. Potrivit declarațiilor reprezentanților agenției de turism, toate plecările, până la data de 24 iulie a.c., sunt ferme și confirmate. În continuare, situația fiecărui turist (rezervare) va fi tratată în mod individual.

Te-ar mai putea interesa și
CFR SA a semnat contractele pentru clădiri noi de călători în haltele Costinești Tabără și Neptun
CFR SA a semnat contractele pentru clădiri noi de călători în haltele Costinești Tabără și Neptun
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că au fost semnate contractele pentru modernizarea clădirilor de călători din haltele COSTINEȘTI TABĂRĂ și NEPTUN, investiții în......
Microsoft, Google, Continental, Oracle sunt cei mai doriţi angajatori din România – sondaj cu circa 11.000 de respondenţi
Microsoft, Google, Continental, Oracle sunt cei mai doriţi angajatori din România – sondaj cu circa 11.000 de respondenţi
Microsoft, Google, Continental, Oracle, Bosch Romania, IBM Romania, Amazon şi ING Bank sunt cei mai apreciaţi angajatori ...
Sultan Ahmed bin Sulayem, DP World: Portul Constanța este singurul care poate aproviziona Ucraina în procesul de reconstrucție. Compania a inaugurat două terminale, parte dintr-o investiție de peste 130 de milioane de euro
Sultan Ahmed bin Sulayem, DP World: Portul Constanța este singurul care poate aproviziona Ucraina în procesul de reconstrucție. ...
DP World a anunțat astăzi deschiderea a trei noi locații majore în România. Investițiile depășesc 130 de milioane ...
BNR a crescut la 4,9% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an. Pentru 2025, 3,5%
BNR a crescut la 4,9% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an. Pentru 2025, 3,5%
Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, la 4,9%, de la 4,7% anterior, prognoza de inflaţie pentru ...