Lovitură pentru Veştea. UDMR a decis să nu intre la guvernare
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/06/guvern-6435686756453-747x420.jpg)
Uniunea Democrată Maghiară din România a luat decizia, marţi, să nu intre la guvernare într-un viitor Cabinet Veştea, a anunţat purtătorul de cuvânt al formaţiunii, Csoma Botond, liderul deputaţilor Uniunii, scrie Agerpres.
Decizia a fost luată într-o şedinţă maraton a Consiliului unional, votul fiind secret.
„Astăzi am luat decizia numai cu privire la intrarea la guvernare şi am decis că UDMR nu va intra la guvernare. Motivele acestei decizii sunt următoarele: în acest moment nu vedem cum s-ar putea contura o majoritate transparentă şi stabilă în Parlamentul României pentru sprijinul guvernului Veştea. După toate calculele aritmetice pe care le-am văzut şi în presă, am văzut că ar fi nevoie şi de voturile neafiliaţilor care provin din SOS şi POT, am văzut că sunt diverse încercări şi în privinţa AUR şi n-am dori să ajungem în aceaşi barcă cu aceşti deputaţi şi senatori neafiliaţi care vin din aceste partide. Acesta este un element principal care a guvernat decizia noastră”, a declarat Csoma Botond la finalul şedinţei.
El a precizat că, potrivit Statutului UDMR, decizia finală aparţine grupurilor parlamentare.
„Statutul UDMR prevede două elemente. Acum am decis în privinţa participării la guvernare şi am decis în Consiliul Permanent că UDMR nu va face parte din guvern. Consiliul Permanent a formulat o recomandare, dar nu Consiliul Permanent ia decizia, dacă nu participăm la guvernare, atunci grupurile reunite din Camera Deputaţilor şi Senat iau decizia în mod autonom şi decizia finală va fi luată de grupurile parlamentare. Dar există această recomandare din partea Consiliului Permanent către grupurile reunite şi recomandarea e să nu votăm acest guvern, dar reiterez, şi e foarte important, decizia finală aparţine statutar grupurilor parlamentare”, a explicat Csoma Botond.
Potrivit acestuia, „au fost nişte discuţii interne” în UDMR.
„Totuşi, majoritatea care au luat cuvântul au fost de părere că în acest moment nu sunt condiţii prielnice, condiţii adecvate pentru a intra la guvernare. Stabilitate, pentru că nu vedem cum ar putea acest guvern să aibă stabilitate şi după învestire. Şi cred că există similitudini între poziţia guvernului, situaţia parlamentară a guvernului Veştea şi a guvernului propus şi situaţia guvernul Tomac, pentru că nici la domnul Tomac n-am văzut această stabilitate. Exista poate şansa să fie învestit, dar după aceea ar fi trebuit să alerge după majoritate în Parlament, pentru că e foarte greu să te bazezi pe deputaţi şi senatori foarte eterogeni şi neafiliaţi”, a subliniat deputatul UDMR.
Csoma Botond a mai spus că „premierul politic a fost un aspect”, dar decizia luată de UDMR nu poate fi rezumată „la faptul că acum s-a ajuns la un premier politic”.
„Am spus că ar fi mai bine să avem un guvern politic şi un premier politic, dar sunt şi alte condiţii pe care trebuie să le analizăm”, a punctat el.
El a vorbit şi despre al doilea motiv care a stat la baza deciziei UDMR: „Al doilea motiv pentru care nu facem parte din acest guvern este că totuşi revenim la poziţia noastră anterioară. Noi am spus în repetate rânduri că situaţia ideală ar fi să avem din nou aceeaşi coaliţie care a fost sau un guvern minoritar din unele partide din fosta coaliţie. Noi credem, noi am crezut şi după ce domnul Tomac a renunţat la mandat, că totuşi se pot ivi anumite condiţii prielnice, să avem o flexibilizare a poziţiilor foarte rigide care au existat. Ştiţi, foarte multe linii roşii”.
Întrebat dacă în UDMR există posibilitatea unui vot deschis, respectiv fiecare parlamentar să decidă ce va face, Csoma Botond a răspuns: „Nu cred. Totuşi, cred că suntem o organizaţie politică disciplinată şi, dacă avem o decizie în partid, atunci toţi ar trebui să adopte aceeaşi poziţie. Avem, sigur, o dispută în partid, avem diferite poziţii, dar după ce luăm o decizie, eu cred că aşa e normal”.
Deputatul UDMR a adăugat că o decizie în privinţa votului va fi luată în funcţie de Adrian Veştea. „Să vedem ce decizie ia domnul Veştea – dacă vine sau nu în Parlament. Poate că se va întâmpla aceeaşi chestiune care s-a întâmplat şi cu domnul Tomac – renunţă la mandat – şi atunci nu avem ce să mai decidem în grupurile parlamentare. E posibil şi acest lucru”, a afirmat el.