Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor. Guvernul este format din membri PSD și tehnocrați. Premierul desemnat spune că nu-și dorește creșterea taxelor în 2027

15 10. 2026
luca niculescu 5476

„Echipa pe care o propun reunește miniștri desemnați de Partidul Social Democrat, care a decis să își asume participarea la guvernare, și specialiști fără apartenență politică. Este o formulă mai puțin obișnuită în România, dar una care răspunde situației în care ne aflăm. După luni de criză politică, avem nevoie de un guvern care să poată lua rapid decizii și să răspundă unor probleme economice și sociale care nu mai suportă amânare.

Miniștrii au parcursuri diferite, dar vor forma o singură echipă, cu un singur program și o singură responsabilitate: să lucreze pentru România. Indiferent dacă sunt desemnați de PSD sau sunt independenți, vor lucra după aceleași obiective, aceleași termene și aceleași reguli. Învestirea guvernului, ca și proiectele esențiale ale țării, au nevoie de sprijinul mai multor forțe politice.”, a scris Niculescu pe pagina sa de Facebook.

Niculescu le-a mulțumit Lreprezentanților PSD pentru decizia de a-și asuma participarea la guvernare și pentru dialogul constructiv. Premierul desemnat le mulțumește de asemenea și reprezentanților PNL, UDMR, grupului minorităților naționale și celorlalți parlamentari care și-au anunțat susținerea, fiecare în condițiile sale.

„În primele luni ne vom concentra asupra lucrurilor care nu mai pot aștepta:
– rectificarea bugetară, pentru a evita blocaje în funcționarea spitalelor, în aprovizionarea cu medicamente și în plățile către primării și firme;
– adoptarea bugetului pentru 2027 până la sfârșitul anului;
– sprijinirea persoanelor vulnerabile în fața facturilor din această iarnă;
– relansarea economiei, susținerea întreprinderilor românești și îmbunătățirea colectării veniturilor la buget;
– consolidarea apărării și securității țării.

Am spus de la început că România are nevoie de punți, nu de ziduri. Am făcut câțiva pași importanți în ultimele zile. Urmează audierile miniștrilor în comisiile parlamentare și votul de învestitură, săptămâna viitoare”, și-a încheiat Niculescu postarea.

Despre creșterea taxelor anul viitor

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că nu îşi doreşte o creştere a taxelor şi impozitelor în 2027, dar că nu poate face promisiuni, până nu are toate informaţiile despre buget.

„Suntem într-o fază în care încă nu avem toate cifrele pentru a spune exact cum vor arăta taxele şi impozitele pe anul viitor. Dorinţa noastră este de a nu creşte taxe şi impozite în 2027. Până nu avem toate cifrele, până nu ştim cum încheiem acest an, până nu ştim cum stăm cu banii din PNRR, evit să fac promisiuni. Dar veţi vedea foarte curând în legea bugetului, pentru că trebuie să încheiem cât mai curând o lege a bugetului, după ce vom fi terminat, în urgenţă, rectificarea bugetară”, a spus Niculescu, pentru Antena 1, relatează Agerpres.

El a subliniat că, în lipsa rectificării bugetare, spitalele „riscă să aibă probleme mari”, iar primăriile ar putea „să funcţioneze şi mai prost”. Este necesar un Guvern cu puteri depline, pentru a evita „probleme în cascadă”, a subliniat premierul desemnat.

În ceea ce priveşte măsurile pentru susţinerea mediului de afaceri, Niculescu a reamintit că există un plan de relansare economică în valoare de 5 miliarde de euro, care a început deja să funcţioneze, dar care va funcţiona şi în anii următori.

„Există o măsură foarte importantă cerută de mediul de afaceri, care este convenită de toate partidele: desfiinţarea impozitului minim pentru cifra de afaceri. Acest impozit – nu o să intru în detalii tehnice – a condus la reducerea investiţiilor străine directe în România. Şi ştim câtă nevoie este de investiţii. Investiţiile creează locuri de muncă. Fără investiţii nu ai locuri de muncă. Ce ai? Ai şomaj”, a spus el.