Luca Niculescu: România are capital pentru investiţii, dar este nevoie de reconstruirea capitalului de încredere

06 11. 2026
luca niculescu 5476

Şeful Executivului a participat la Summitul CONCORDIA 2026, cu tema „Cum activăm capitalul României”, organizat de Confederaţia Patronală Concordia, scrie Agerpres.

„România are capital, are economii care pot fi mobilizate pentru investiţii, avem acces la fonduri europene, avem resurse, avem oameni pregătiţi, avem companii care concurează cu succes pe pieţele internaţionale, dar este nevoie să reconstruim acest capital fără de care toate celelalte sunt mult mai greu de pus în mişcare, şi anume capitalul de încredere: încrederea între stat şi mediul de afaceri, între instituţii şi cetăţeni, între cei care iau decizii sau care luăm decizii şi cei care trăiesc cu efectele lor şi între noi, între noi, românii. Şi este o încredere care nu se tipăreşte, care nu se dă printr-o ordonanţă de urgenţă, printr-o Hotărâre de guvern, se câştigă greu, se câştigă într-un mod complicat, dar se poate pierde foarte rapid, se poate pierde într-o singură noapte, uneori chiar într-o zi în care apare o ordonanţă sau o Hotărâre de guvern în Monitorul Oficial”, a declarat Luca Niculescu.

Premierul a evidenţiat faptul că, în ultimii 20 de ani, mediul privat este cel care a dus o mare parte din greul dezvoltării economice a României.

„Aţi traversat crize politice, financiare, pandemie, şocuri energetice şi inflaţie. Aţi suportat destule schimbări şi reguli sau schimbări de reguli mai curând, venite de la noi, de la stat. Este un lucru pe care trebuie să-l recunoaştem, onest. Şi cu toate acestea aţi continuat să investiţi, să angajaţi, să construiţi şi da, România de astăzi este profund diferită faţă de cea de acum două decenii, chiar dacă, în pofida acestei dezvoltări extraordinare pe care a cunoscut-o România, există încă multe decalaje la care trebuie să lucrăm pentru a le diminua. Dar transformarea despre care vorbeam nu este meritul unui singur guvern, nu este meritul unei singure instituţii, nu este nici măcar meritul unei singure generaţii, pentru că în 20 de ani generaţiile încep să se schimbe. Este rezultatul unui efort colectiv”, a declarat Niculescu.

Premierul a susţinut că rolul statului este să creeze condiţiile necesare dezvoltării economice şi să nu pună piedici iniţiativei private, subliniind că şi acesta este unul dintre obiectivele fundamentale ale guvernului pe care îl conduce. Niculescu a prezentat trei direcţii prin care Guvernul îşi propune să contribuie la îmbunătăţirea relaţiei cu mediul de afaceri.

„În primul rând, predictibilitate. Investiţiile au nevoie de reguli clare şi de un orizont de timp în care companiile să-şi poată planifica activitatea. În al doilea rând, un stat care ţine pasul cu economia, digitalizarea, simplificarea procedurilor, eficienţa administraţiei nu pot fi obiective despre care doar vorbim şi apoi le amânăm, sunt condiţii ale competitivităţii economice. În al treilea rând, poate disciplină la noi acasă, pentru că nu putem solicita responsabilitate şi eficienţă mediului privat fără să le aplicăm în gestionarea banilor publici şi în funcţionarea instituţiilor. Deci acestea sunt responsabilităţile noastre, ale statului, nu ale dumneavoastră, ale antreprenorilor”, a explicat Niculescu.

Pe de altă parte, şeful Guvernului a precizat şi care sunt aşteptările statului din partea mediului de afaceri.

„Aşteptăm să continuaţi investiţiile în România, să aveţi ambiţie, să aveţi viziune pe termen lung, aşteptăm să inovaţi, să creşteţi productivitatea, să construiţi companii capabile să facă faţă competiţiei globale; aşteptăm să investiţi în oameni, în educaţie, în calificare, în locuri de muncă stabile şi bine plătite, aşteptăm competiţie loială, integritate, responsabilitate faţă de comunităţile în care vă desfăşuraţi activitatea”, a transmis Niculescu.

În final, Luca Niculescu a afirmat că România trebuie să treacă la un nou nivel de dezvoltare economică, într-un context internaţional marcat de o concurenţă tot mai puternică şi de provocări complexe.

„Vreau să închei cu un singur cuvânt, un cuvânt pe care îl folosim atât de des încât uneori pare banalizat şi uităm câtă forţă are, cât de important este: Acest cuvânt este împreună, împreună pentru că suntem pe aceeaşi corabie, avem, sigur, responsabilităţi diferite, dar trebuie să avem o direcţie comună, şi România nu se construieşte împotriva cuiva, nici de unii împotriva altora sau de unii în locul altora. România se construieşte împreună şi acesta este parteneriatul pe care vreau să vi-l propun”, a declarat Niculescu.