Lucrări blocate la două şcoli din Piatra-Neamţ. Constructorii nu şi-au primit banii prin PNRR

Lucrările la două unităţi şcolare din municipiul Piatra-Neamţ sunt blocate după ce constructorii nu şi-au primit banii pe facturile restante, investiţiile fiind finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a declarat, vineri, pentru AGERPRES, primarul Adrian Niţă.
AGERPRES - vin, 24 oct. 2025, 11:59
Lucrări blocate la două şcoli din Piatra-Neamţ. Constructorii nu şi-au primit banii prin PNRR

Edilul a precizat că una dintre unităţile de învăţământ putea fi deschisă odată cu începerea noului an şcolar, dacă facturile restante ar fi fost achitate la timp.

„Avem mai multe unităţi de învăţământ cu lucrări blocate pentru că nu au fost achitate lucrări executate. Avem Şcoala ‘Daniela Cuciuc’, unde, dacă şi-ar fi primit constructorul banii pe lucrări cu situaţii de lucrări depuse încă din luna iulie, am fi putut deschide anul şcolar într-o unitate nouă, iar copiii nu ar mai fi fost nevoiţi să facă naveta la şcoala din cartierul Speranţa. Aici avem un stadiu de execuţie de 95%. Mai avea de aşteptat furnizarea unor ferestre rezistente la foc şi de montat tarchetul. Sunt comandate, dar nu a mai avut cu ce să le achite. Are de încasat circa şase milioane de lei”, a precizat primarul Adrian Niţă.

Lucrările sunt blocate şi la Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu” Piatra-Neamţ, din aceleaşi motive. Potrivit edilului, stadiul de execuţie este de aproape 40%.

„Unul dintre corpurile de clădire ale primăriei, intrat în reabilitare cu fonduri prin PNRR, are un stadiu de execuţie de peste 30%. Lucrările sunt blocate. Problema este că au termen de finalizare vara anului viitor. Era bine să poată continua lucrările, ca să se poată încadra în termen constructorul”, a adăugat primarul.

De asemenea, au fost oprite lucrările şi la mai multe blocuri din Piatra-Neamţ aflate în reabilitare termică cu fonduri prin PNRR, pentru că firmele care execută nu au primit banii pentru situaţii de lucrări depuse încă din vară.

„Nu avem nicio motivaţie de la Guvern pentru neplata acestor facturi”, a spus primarul Adrian Niţă.

De asemenea, proiectul depus cu finanţare prin PNRR pentru reabilitarea a 16 străzi din Piatra-Neamţ nu a mai primit niciun răspuns.

Primarul municipiului a precizat că străzile vor fi reabilitate cu fonduri din bugetul local, atunci când acesta va permite.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis pe verde ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a depășit 147 de milioane de lei
Bursa de la București a închis pe verde ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a depășit 147 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 147,05 milioane de lei (27,97 de milioane de euro), relatează Agerpres....
Planul Roșu de Intervenție a fost activat în stațiunea Saturn. Zeci de persoane cazate la un hotel acuză stări de rău
Planul Roșu de Intervenție a fost activat în stațiunea Saturn. Zeci de persoane cazate la un hotel acuză stări de rău
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, în condiţiile în care zeci de persoane cazate într-un hotel ...
Germania va închide ultimul consulat rus din țară și un centru cultural din Berlin, în urma atacului cu dronă de la Leipzig
Germania va închide ultimul consulat rus din țară și un centru cultural din Berlin, în urma atacului cu dronă de la ...
Germania va închide ultimul consulat rus din ţară, cel de la Bonn, şi un centru cultural rus de la Berlin, a anunţat ...
Londra anunță că pregătește sancțiuni împotriva Israelului din cauza actelor de terorism realizate de coloniștii evrei în Cisiordania. Tel Avivul amenință cu represalii
Londra anunță că pregătește sancțiuni împotriva Israelului din cauza actelor de terorism realizate de coloniștii ...
Regatul Unit va lua "măsuri" în următoarele săptămâni în privinţa coloniilor din Cisiordania ocupată, a promis marţi ...