Lucrări de peste 65 de milioane de euro, la Termocentrala Paroşeni, pentru protecţia mediului

O instalaţie care extrage sulful din gazele de ardere şi alta de evacuare a zgurii şi cenuşii vor fi construite la Termocentrala Paroşeni (Hunedoara), valoarea lucrărilor, care vor fi făcute pentru respectarea normelor de protecţie a mediului impuse de UE, depăşind 65 de milioane de euro.
Economica.net - mar, 11 iun. 2013, 15:08
Lucrări de peste 65 de milioane de euro, la Termocentrala Paroşeni, pentru protecţia mediului

Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Complexul Energetic Hunedoara, Ministerul Economiei începe lucrările din cadrul proiectului „Centrala Electrică Paroşeni” din localitatea hunedoreană Vulcan, valoarea investiţiei fiind de 65.300.000 de euro.

Astfel, se va construi o instalaţie de desulfurare a gazelor de ardere şi se va schimba tehnologia actuală de colectare, transport şi depozitare a zgurii şi cenuşii.

Lucrările la instalaţia de desulfurare de la Termocentrala Paroşeni, parte a Complexului Energetic Hunedoara, vor începe joi, în prezenţa ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă.

„Realizarea lucrărilor reprezintă o investiţie de importanţă majoră pentru întreaga Vale a Jiului, fiind asigurată funcţionarea grupului energetic nr. 4 pentru următorii 30 de ani, cu respectarea tuturor condiţiilor de mediu impuse de Uniunea Europeană şi asigurarea unui consum mediu anual de circa 700.000 tone de cărbune – huilă energetică de Valea Jiului”, se arată în comunicatul citat.

Directorul Termocentralei Paroşeni, Doru Vişan, declara, la sfârşitul anului trecut, că investiţia presupune construirea unei instalaţii care extrage sulful din gazele de ardere, iar în combinaţie cu calcarul transformă totul în gips.

Totodată, va fi construită şi o instalaţie de evacuare a zgurii şi cenuşii într-un amestec foarte dens, ce se întăreşte foarte repede.

Termocentrala Paroşeni îndeplineşte deja condiţiile de mediu legate de pulberile la coş, urmând să mai fie efectuată doar această etapă de desulfurare a gazelor. Odată cu realizarea investiţiei, termocentrala va îndeplini toate condiţiile de mediu impuse de Uniunea Europeană.

Investiţia se derulează printr-un contract de finanţare încheiat între România şi Banca Europeană de Investiţii.

Durata de execuţie a lucrărilor este de 31 de luni de la data intrării contractului în perioada de execuţie, reprezentanţii Complexului Energetic Hunedoara estimând că vor fi finalizate în iulie 2015.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...