Lucrări noi la liniile de tramvai din București, începând de luni. Unde se lucrează și ce linii își schimbă traseele

26 04. 2026
Linie tramvai Dimitrie Pompeiu

”Continuăm modernizarea şinelor de tramvai din Bucureşti! Mâine intrăm cu lucrări pe Bd. Bucureştii Noi, Bd. Gloriei, Strada Piatra Morii şi avansăm pe Calea Griviţei”, spune Primăria Municipiului Bucureşti pe Facebook.

PMB arată că acest tronson face parte din locul 4, lung de 7 km, care porneşte din Dămăroaia şi ajunge la Piaţa Victoriei. Primăria mai anunţă că, de miercuri, 29 aprilie, va preda amplasamentul şi pentru lotul 5, de 1,8 km, aferent străzilor: Mântuleasa, Paleologu, Armand Călinescu, Vasile Lascăr, Lizeanu şi intrarea Vagonului (liniile 16 şi 5).

”36 de kilometri de şină avem acum în lucru. Alţi 5,5 sunt gata, recepţionaţi. Avem multe şantiere deschise, suntem conştienţi de disconfortul produs în trafic. Însă aceste lucrări sunt esenţiale pentru Bucureşti. Şi tot esenţial este să le terminăm la timp, pentru a nu pierde finanţarea europeană”, subliniază PMB.

”Dacă nu le facem acum, nu le mai facem deloc şi pierdem finanţările europene. Oameni buni, proiectele sunt într-atât de întârziate, încât dacă nu le mai facem acum, nu le mai facem deloc, am pierde şi finanţările europene şi ar trebui să dăm şi banii înapoi. Nu este vorba doar despre simple lucrări la liniile de tramvai: sunt necesare şi alte lucrări reţeaua de canalizare, apă şi alte utilităţi. Au nevoie de proiectare, licitaţii, bugetare etc. Toate aceste lucruri durează şi este nevoie de coordonarea multor instituţii şi companii. Nu le facem superficial, ca peste alţi 2 sau 3 ani să săpam iarăşi. Acum, liniile de tramvai sunt prea vechi şi efectiv nu mai rezistă, nu se mai poate circula pe ele în condiţii de siguranţă!”, a transmis primarul general Ciprian Ciucu.

Primăria anunţă de luni şi modificări pe traseele liniilor 53 şi 331, adăugând că lucrările care încep mâine la şinele de tramvai nu afectează traficul rutier, însă vor fi modificări pe traseele mijloacelor de transport în comun.

”Astfel, linia de tramvai 53 va funcţiona pe un traseu scurtat, între terminalul „Mezeş” şi Bd. Bucureştii Noi, astfel: „Mezeş”, Şos. Chitilei, Bd. Bucureştii Noi, cu ȋntoarcere ȋn „Depoul Bucureştii Noi” şi retur. Linia de autobuz 331 va funcţiona, pe sensul către „Cartier Dămăroaia”, astfel: „Piaţa Romană”, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. Dacia, Calea Dorobanţi, Bd. Mareşal Constantin Prezan, Bd. Regele Mihai I, Bd. Poligrafiei, Str. Jiului, Str. Nataţiei, Str. Piatra Morii, cu întoarcere după scuarul central de la intersecţia cu Bd. Gloriei, terminal „Cartier Dămăroaia” . Pe sensul opus, traseul nu va fi modificat”, spune PMB.

Informaţii despre programele de circulaţie pot fi aflate pe platforma maps.mo-bi.ro, pe aplicaţia gratuită InfoTB sau pe site-ul operatorului de transport, https://stb.ro.