Lucrările de extindere la Aeroportul Craiova s-au încheiat. Când vor intra în folosință noile facilități

Lucrările de extindere a Aeroportului Internaţional Craiova s-au încheiat şi, până la finalul acestui an, noua clădire şi infrastructura aeroportuară construite urmează să fie operaţionalizate, a anunţat, miercuri, ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 05 nov. 2025, 16:53
Lucrările de extindere la Aeroportul Craiova s-au încheiat. Când vor intra în folosință noile facilități

„La sfârşitul lunii iulie am fost pe şantierul noului terminal care s-a construit la Craiova, iar lucrările erau în plină desfăşurare. La 3 luni distanţă, am fost din nou şi am văzut cum arată finalizat cel mai mare terminal regional din România construit de la zero. Spaţios şi modern, noul aeroport va oferi servicii pentru un bazin de captare de aproximativ 4,5 milioane de locuitori, atât din România, cât şi din Bulgaria sau Serbia”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Acesta a subliniat că infrastructura aeroportuară din România s-a modernizat cu fonduri europene, fonduri guvernamentale şi fonduri locale ca parte a strategiei de a răspunde trendului de creştere rapidă a adresabilităţii pasagerilor către transportul aerian, dar şi pentru a asigura servicii militare sau medicale la cele mai înalte standarde.

Te-ar mai putea interesa și
Se schimbă harta lumii după 500 de ani. La ONU s-a votat la cererea statelor africane în favoarea folosirii proiecțiilor Equal Earth în cartografiere
Se schimbă harta lumii după 500 de ani. La ONU s-a votat la cererea statelor africane în favoarea folosirii proiecțiilor ...
Adunarea Generală a ONU a adoptat vineri o rezoluţie pentru a promova o reprezentare mai precisă a continentelor lumii pe hărţi, în special mărind Africa şi micşorând Statele Unite,......
Hidroelectrica scumpește energia electrică pentru populație. Care sunt noile prețuri din facturi
Hidroelectrica scumpește energia electrică pentru populație. Care sunt noile prețuri din facturi
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, dar și furnizor de energie pentru mai mult ...
Tensiunile dintre SUA și Canada nu se opresc. Departamentul de Justiție ordonă unei divizi din subordine să întrerupă orice dialog cu Ottawa
Tensiunile dintre SUA și Canada nu se opresc. Departamentul de Justiție ordonă unei divizi din subordine să întrerupă ...
Divizia antitrust a Departamentului de Justiţie al SUA a primit instrucţiuni la începutul acestei săptămâni să întrerupă ...
O hoție mai puțin obișnuită: S-au furat 800 de butoaie cu bere neagră
O hoție mai puțin obișnuită: S-au furat 800 de butoaie cu bere neagră
Poliția din Cheshire investighează furtul a aproximativ 800 de butoaie de bere neagră Guinness - echivalentul a aproximativ ...