Lucrările de la podul Cernavodă s-au terminat. Pe podul de la Feteşti se lucrează în continuare
Conform sursei citate, lucrările pe podul de la Feteşti se prelungesc până săptămâna viitoare, în funcţie de condiţiile meteorologice. Lucrările se vor executa de luni până joi, iar în weekend circulaţia se va desfăşura fără restricţii.
‘Având în vedere scăderea valorilor de trafic, aceste lucrări vor fi executate pe timp de zi, iar circulaţia rutieră se va desfăşura pe o bandă pe sens, pe sectoarele respective de drum. Reamintim că, iniţial, aceste lucrări erau programate în luna iulie, dar ele au fost amânate din cauza traficului intens specific sezonului estival. Facem apel la conducătorii auto care tranzitează zona să înţeleagă importanţa efectuării acestor lucrări şi să respecte semnalizările rutiere temporare’, afirmă CNAIR.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii sau de pe pagina sa de Facebook.