Lucrările la Transalpina, fără aviz de mediu. Romstrade, amendată cu 100.000 de lei

Compania Romstrade a fost amendată de Garda Naţională de Mediu cu 100.000 de lei pentru nereguli privind gestionarea deşeurilor la amenajarea Transalpina, în urma unui control la care s-a descoperit şi că investiţia CNADNR a început fără avizul autorităţii centrale de protecţie a mediului.
Economica.net - mar, 02 oct. 2012, 12:17
Lucrările la Transalpina, fără aviz de mediu. Romstrade, amendată cu 100.000 de lei

Reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) au precizat marţi, pentru MEDIAFAX, că amenda contravenţională a fost dată după ce s-a constatat că Romstrade „nu a gestionat corespunzător deşeurile de construcţie, în timpul derulării lucrărilor”.

Controlul a avut loc în perioada 17-22 septembrie, la solicitarea şefului Gărzii Naţionale de Mediu (GNM), Ovidiu Dăescu, pe DN 67C „Transalpina”, între localităţile Novaci (judeţul Gorj) şi Sebeş (judeţul Alba), în vederea verificării activităţii de amenajare a drumului naţional DN 67 C pe sectorul menţionat, a precizat GNM.

Potrivit sursei citate, investiţia, aparţinând Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), a fost începută fără ca proiectul să fie avizat de către autoritatea centrală de protecţie a mediului. „Lipsa acordului de mediu nu a permis efectuarea unui studiu de evaluare menit să stabilească măsuri de conservare pentru siturile NATURA 2000 pe care le traversează acest drum naţional. Ca urmare, Administraţia sitului NATURA 2000 – Parâng ROSCI 0188, prin acordurile emise, nu a stabilit condiţiile care se impuneau pentru conservarea biodiversităţii”, se arată într-un comunicat de marţi al GNM.

Totodată, comisarii GNM au constatat că autorizaţiile de construire care stau la baza modernizării DN 67C au fost emise fără obţinerea acordului de mediu, contrar prevederilor legale.

„Lucrările au fost efectuate de societatea Romstrade SRL, societate care nu a gestionat corespunzător deşeurile de construcţie, pe perioada derulării lucrărilor. De-a lungul drumului DN 67C există mai multe depozite de materiale neutilizate, iar pe traseul Rânca-Novaci au fost identificate zone de taluz din care a fost dislocat material folosit în construcţii. În zona Oaşa, au fost exploatate materiale locale care au fost folosite pentru terasamentul drumului, încălcând Legea minelor nr. 85/2003 cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, condiţiile prevăzute în autorizaţiile de mediu şi de gospodărire a apelor pentru activitatea de fabricare a betonului, respectiv pentru extragere a pietrişului şi nisipului, spălarea, sortarea şi concasarea agregatelor minerale din râul Lotru nu au fost integral respectate de Romstrade SRL, în timpul execuţiei lucrărilor”, se mai precizează în comunicatul GNM.

Ca urmare a celor constatate, comisarii GNM au aplicat o amendă contravenţională în valoare de 100.000 lei, conform art. 94, alin. 1, lit. b din OUG 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006.

De asemenea, în perioada următoare, Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Vâlcea va fi notificată, în vederea declanşării procedurii de suspendare a autorizaţiei de mediu, în baza art. 17, alin. 3 din OUG 195/2005.

Tot în urma controlului din septembrie la Transalpina, GNM a dispus gestionarea tuturor deşeurilor generate, potrivit legislaţiei în vigoare, termenul pentru realizarea acestei măsuri fiind 10 octombrie.

S-a dispus, de asemenea, curăţarea taluzurilor adiacente lucrărilor de consolidare a drumului, unde există deşeuri lemnoase, arbori dezrădăcinaţi, deşeuri de construcţie, cu termen până la 1 decembrie, precum şi aducerea la forma iniţială a suprafeţelor de teren din care s-a dislocat material, tot până la 1 decembrie.

În iunie, ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, declara că DN 67 C, cunoscut şi sub denumirea de Transalpina, va fi finalizat până în luna septembrie a acestui an, investiţia fiind realizată în proporţie de 81,5 la sută.

Tot atunci, întrebat cum va fi rezolvată problema cu avizul de mediu pentru această investiţie ca să se poată face recepţia, Silaghi a spus că a avut deja discuţii în acest sens cu ministrul Mediului, iar problema va fi rezolvată. „Nu sunt mari probleme, deja discuţia am avut-o cu ministrul Mediului şi problema va fi rezolvată (…) Într-adevăr acolo problema va fi rezolvată în sensul că recepţia se va face”, a afirmat Silaghi.

Te-ar mai putea interesa și
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Analiştii financiari avertizează că pieţele vor deschide săptămâna sub presiunea riscurilor geopolitice crescute, după loviturile lansate de Statele Unite şi Israel asupra Iranului.......
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
Compania românească Parapet, contractor EPC în sectorul energiei regenerabile, este pe cale să finalizeze un nou parc ...
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de eleve se aflau în unitate când a fost lovită
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de ...
Cel puţin 57 de eleve au fost ucise într-un atac aerian în sudul Iranului, după ce Israelul şi Statele Unite au început ...
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni sâmbătă la ora 21:00 GMT (16:00 la New York) pentru a discuta ...