Lufthansa a ajuns la un acord privind salarizarea cu personalul de la sol pentru încheierea protestelor, care au dus la anularea a peste 1.000 de zboruri

Personalul de la sol al companiei germane Lufthansa şi conducerea acesteia au ajuns la un acord de salarizare după a treia rundă de negocieri, evitând noi greve în timpul sezonului aglomerat al călătoriilor de vară, au anunţat Sindicatul Verdi şi transportatorul aerian, transmite Reuters.
News.ro - S, 06 aug. 2022, 09:57
Lufthansa a ajuns la un acord privind salarizarea cu personalul de la sol pentru încheierea protestelor, care au dus la anularea a peste 1.000 de zboruri

Companiile aeriene din Europa se confruntă cu conflicte de muncă în această vară, deoarece redresarea rapidă a turismului a dus la lipsuri de personal, în timp ce inflaţia i-a determinat pe angajaţi să ceară salarii mai mari.

Litigiul salarial de la Lufthansa a dus la o grevă săptămâna trecută, care a provocat anularea a peste 1.000 de zboruri.

Transportatorul încă se confruntă cu incertitudine cu privire la posibile greve ale lucrătorilor săi.

Lufthansa urmează să poarte discuţii săptămâna viitoare cu piloţii, care au votat deja în favoarea grevelor.

După doi ani în care pandemia globală de Covid-19 a împiedicat creşterile salariale în sectorul aviaţiei, iar inflaţia se situează acum în jurul a 8%, acordul anunţat miercuri seara va însemna creşteri ale salariilor în termeni reali, a spus Verdi.

Acordul include o creştere a salariului de 200 de euro pe lună de la 1 iulie anul acesta, plus o creştere cu 2,5% sau cel puţin 125 de euro pe lună de la 1 ianuarie anul viitor şi încă 2,5% de la 1 iulie 2023.

Va însemna creşteri mai mari pentru personalul cu venituri mai mici şi altele mai mici pentru lucrătorii din categoriile de venituri mai mari.

De exemplu, pentru personalul care lucrează la ghişeele de check-in din aeroporturi, va însemna creşteri totale între 13,6% şi 18,4%, în funcţie de cât timp sunt în companie, a declarat Sindicatul Verdi.

Lufthansa a adăugat că acordul ar însemna o creştere a salariilor de bază brute cu 8,3% pentru lucrătorii care câştigă 6.500 de euro pe lună şi cu 19,2% pentru cei care câştigă 2.000 de euro, relatează Reuters, citată de News.ro.

De asemenea, pentru muncitorii cu venituri mai mici, salariul orar va fi stabilit la 13 euro de la 1 octombrie, peste minimul legal de 12 euro.

Sindicatul a cerut iniţial o creştere a salariului cu 9,5% pentru personalul de la sol.

”Acest rezultat, care face ca Lufthansa să fie mai atractivă ca angajator, va oferi o uşurare”, a spus negociatorul Verdi, Christine Behle.

Contractul de salarizare va dura 18 luni, au spus părţile.

Lufthansa a declarat joi că se aşteaptă ca cererea de zboruri pe distanţe scurte în Europa să stimuleze creşterea companiilor sale aeriene de pasageri în acest an, prognozând o revenire la profitul operaţional al grupului pentru întregul an.

Te-ar mai putea interesa și
Trump ameninţă să oprească schimburile comerciale cu UE sau „taxe vamale foarte mari” din cauza proiectului său de asociere cu Canada
Trump ameninţă să oprească schimburile comerciale cu UE sau „taxe vamale foarte mari” din cauza proiectului ...
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat miercuri că va întrerupe schimburile comerciale cu Uniunea Europeană, ca reacţie la proiectul acesteia de a face din Canada primul stat membru......
Noul Guvern – Preşedintele Nicuşor Dan are consultări cu reprezentanţii partidelor parlamentare pentru desemnarea unui premier
Noul Guvern – Preşedintele Nicuşor Dan are consultări cu reprezentanţii partidelor parlamentare pentru desemnarea ...
Preşedintele Nicuşor Dan invită, joi, la Palatul Cotroceni, preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor ...
Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă şi cât este barilul de petrol – date curs valutar interbancar, burse şi alte ştiri financiare 17 septembrie 2026
Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă şi cât este barilul de petrol – date curs valutar interbancar, ...
Curs valutar interbancar, cotaţiile petrolului şi cum a închis Bursa de la Bucureşti şi Wall Street. Euro rămâne aproape ...
SUA – Fed majorează dobânzile pentru a combate inflaţia, contrar dorinţelor lui Trump
SUA – Fed majorează dobânzile pentru a combate inflaţia, contrar dorinţelor lui Trump
Banca centrală a Statelor Unite a decis miercuri, în unanimitate, să majoreze ratele dobânzilor pentru a tempera inflaţia, ...