Lufthansa anunţă anularea a 3.800 de curse aeriene din cauza grevei piloţilor

Compania aeriană germană Lufthansa a anunţat luni anularea a 3.800 de curse din cauza unei greve a piloţilor, cu afectarea a 425.000 de pasageri, începând de miercuri şi până vineri, potrivit EFE.
Economica.net - lun, 31 mart. 2014, 15:40
Lufthansa anunţă anularea a 3.800 de curse aeriene din cauza grevei piloţilor

Cele trei zile de protest vor afecta în special cursele aeriene operate de Lufthansa, Lufthansa Cargo şi Germanwings.

Pe parcursul celor 72 de ore de grevă, compania germană, care gestionează zilnic circa 1.800 de conexiuni, va efectua numai aproximativ 500 de zboruri pe distanţe mici şi medii şi îşi va anula cursele intercontinentale şi majoritatea curselor cargo.

Este vorba de una dintre cele mai ample greve din istoria Lufthansa şi se crede că va aduce pierderi mari pentru compania germană.

Şefa de personal a companiei Lufthansa, Bettina Volkens, şi-a exprimat regretul că sindicatul piloţilor a declarat această grevă în timpul negocierii acordului colectiv.

Piloţii Lufthansa conveniseră vineri o grevă de trei zile în contextul stagnării negocierilor salariale cu direcţia companiei, după cum a anunţat sindicatul VC. Greva, care va începe miercuri 2 aprilie la ora 00.00, a fost susţinută de 99,1% dintre cei aproape 5.400 de piloţi care au votat la referendumul organizat de sindicat.

Duminică s-au reluat negocierile dintre reprezentanţii sindicali şi Lufthansa însă nu s-au înregistrat progrese, după cum a explicat pentru agenţia germană de presă Dpa reprezentanta VC, Ilona Ritter.

 

Te-ar mai putea interesa și
Rusia a eşuat în eforturile sale de a înlocui dolarul american cu yuanul chinezesc – Bloomberg
Rusia a eşuat în eforturile sale de a înlocui dolarul american cu yuanul chinezesc – Bloomberg
Rusia a renunţat la eforturile care vizau înlocuirea dolarului american cu yuanul chinezesc în plăţile sale transfrontaliere, ca urmare a presiunilor vizând introducerea de sancţiuni secundare......
Două hoteluri noi în Ploieşti sub brandul Accor, dezvoltate împreună cu investitori locali
Două hoteluri noi în Ploieşti sub brandul Accor, dezvoltate împreună cu investitori locali
Accor, unul dintre cele mai mari grupuri hoteliere din lume, anunță semnarea a două contracte de franciză pentru dezvoltarea ...
Ai 3 mașini pe firmă? De la ce număr de vehicule merită un sistem de monitorizare prin GPS
Ai 3 mașini pe firmă? De la ce număr de vehicule merită un sistem de monitorizare prin GPS
Monitorizarea prin GPS este percepută, de cele mai multe ori, ca o soluție pentru companiile cu zeci sau sute de vehicule ...
Ce spune procurorul Claudiu Sandu, membru CSM, după conferinţa președintelui Nicușor Dan
Ce spune procurorul Claudiu Sandu, membru CSM, după conferinţa președintelui Nicușor Dan
Procurorul Claudiu Sandu, membru în Consiliul Superior al Magistraturii, îi transmite preşedintelui Nicuşor Dan că există ...