Lumea se confruntă cu cea mai mare ameninţare de la criza cubaneză din 1962 – ministru ucrainean

Economica.net
30 07. 2014
ukraine_flag_12565400

”În opinia mea, lumea se confruntă cu cea mai mare ameninţare de la criza cubaneză din 1962”, a afirmat şeful diplomaţiei de la Kiev, într-un discurs rostit în faţa Consiliului Atlantic al SUA, cu referire la perioada de acum 52 de ani când Washingtonul şi Moscova s-au aflat în pragul unui război nuclear, ca urmare a amplasării de rachete sovietice în Cuba.

El a subliniat că pentru rezolvarea crizei din ţara sa trebuie o examinare profundă a situaţiei şi un răspuns care să aibă în vedere nu numai detensionarea acesteia, ci şi consecinţele pentru viitor.

În acelaşi cadru, Pavlo Klimkin a făcut apel la evitarea unui nou conflict îngheţat în Europa. ”Important este de a nu permite divizarea Ucrainei, de a nu permite formarea unor structuri în Doneţk şi Lugansk (regiuni din estul separatist al Ucrainei – n.red) controlate de Rusia’, a afirmat Klimkin.

Ministrul ucrainean a acuzat în continuare Rusia că duce un ”război nedeclarat”, pedepsind Ucraina pentru alegerea sa europeană. ”Este un război nedeclarat cu un preţ nedrept pentru că noi luptăm pentru dreptate şi democraţie pe pământul nostru. Noi suntem atacaţi pentru alegerea noastră europeană”, a declarat el.

Vizita ministrului de externe ucrainean în Statele Unite intervine în contextul în care relaţiile dintre SUA şi Rusia sunt grav deteriorate pe fondul situaţiei din Ucraina, Washingtonul adoptând marţi noi sancţiuni împotriva Moscovei. În cadrul vizitei sale în SUA, Pavlo Klimkin a fost primit de vicepreşedintele Joe Biden, de secretarul de stat John Kerry, precum şi de reprezentanţi ai Senatului american.