Lumea se confruntă cu o „luptă generaţională pentru viitorul ordinii globale” – avertizează şeful armatei britanice

Lumea se confruntă cu o "luptă generaţională pentru viitorul ordinii globale", este de părere şeful forţelor armate ale Marii Britanii, amiralul Tony Radakin, potrivit DPA.
AGERPRES - J, 15 dec. 2022, 11:05
Lumea se confruntă cu o

Oficialul militar atrage atenţia că „trăim vremuri extraordinar de periculoase”, cu tensiuni tot mai mari între Occident şi Rusia, Iran, Coreea de Nord şi China.

„La final de 2022, avem o lume în care patru crize geopolitice separate se desfăşoară în paralel”, a spus el într-un discurs susţinut miercuri la Royal United Services Institute din Londra.

„Vorbim de simţul impunităţii al (preşedintelui rus Vladimir) Putin, comportamentul intruziv şi destabilizator al Iranului, atitudinea făţiş beligerantă a Coreii de Nord sau o Chină tot mai autoritară”, a declarat Radakin.

„Niciuna dintre aceste provocări nu este izolată. Toate sunt conectate. Toate reprezintă un test pentru regulile care au garantat securitatea globală şi au permis răspândirea prosperităţii şi oportunităţii pe timpul vieţii noastre. Şi, luate împreună, sunt nemaiîntâlnite şi profunde”, a adăugat el.

În ciuda acestei evaluări întunecate, el a spus totuşi că Marea Britanie şi Occidentul „pot fi încrezătoare în reacţia” lor.

În încercarea sa de a diviza lumea, preşedintele rus „a adus împreună, neintenţionat, o coaliţie extraordinară de democraţii împotriva sa”, a declarat Radakin.

„Rezultatul este că Rusia pierde. Iar lumea câştigă. Rusia a eşuat – şi va continua să eşueze – în toate obiectivele sale de război. Poziţia Rusiei pe scena internaţională s-a micşorat”, a mai afirmat el.

Şeful forţelor armate britanice a declarat de asemenea că Rusia se confruntă cu „un deficit critic de muniţie de artilerie”, ceea cea înseamnă o „reducere rapidă” a abilităţii forţelor sale de a desfăşura operaţiuni terestre ofensive de succes.

„Cea mai importantă lecţie din ultimul an este să recunoaştem că suntem parte dintr-o luptă generaţională pentru viitorul ordinii globale”, a evidenţiat el.

Radakin a îndemnat Marea Britanie „să nu întoarcă privirea”: „Am văzut ce se întâmplă când ţările întorc privirea. Liderii autoritari prind curaj. Regulile încep să fie încălcate, iar apoi urmează dezordinea economică şi insecuritatea globală. Iar preţul îl plătim cu toţii”.

Te-ar mai putea interesa și
Cât va fi cursul euro/leu anul viitor și care va fi ritmul de depreciere al monedei naționale în următorii ani – Presiunile pe leu vor continua ( CFA România)
Cât va fi cursul euro/leu anul viitor și care va fi ritmul de depreciere al monedei naționale în următorii ani – ...
Un curs de schimb de 5,40 lei – 5,50 lei pentru un euro este nivelul previzionat pentru finalul anului viitor de raportul macroeconomic al CFA România pentru 2027. Președintele CFA, Adrian......
Nouă avarie în sistemul energetic, în cel mai prost moment posibil: o centrală pe cărbune s-a oprit, s-a spart cazanul
Nouă avarie în sistemul energetic, în cel mai prost moment posibil: o centrală pe cărbune s-a oprit, s-a spart cazanul
În condițiile în care România trece printr-o situație foarte dificilă, în care sistemul energetic se bazează pe orice ...
Decizii la One United Properties: Emisiune gigant de obligațiuni de 500 de milioane de euro și dividende pentru acționari
Decizii la One United Properties: Emisiune gigant de obligațiuni de 500 de milioane de euro și dividende pentru acționari
Dezvoltatorul One United Properties vrea să lanseze o emisiune de obligațiuni în valoare de până la 500 de milioane ...
Criză Spania – Parlament dizolvat, alegeri anticipate în noiembrie. Anunţul premierului Pedro Sanchez
Criză Spania – Parlament dizolvat, alegeri anticipate în noiembrie. Anunţul premierului Pedro Sanchez
Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat luni dizolvarea Parlamentului şi organizarea de alegeri generale anticipate duminică, ...