Luna trecută, cea mai caldă lună martie din istoria înregistrărilor

Europa a cunoscut în 2025 cea mai caldă lună martie din istoria înregistrărilor, acest continent având cea mai rapidă rată de încălzire din lume, a anunțat marți observatorul european Copernicus, transmit agențiile AFP, Reuters și DPA, scrie Agerpres.
AGERPRES - mar, 08 apr. 2025, 10:17
Luna trecută, cea mai caldă lună martie din istoria înregistrărilor

Anomalia puternică de temperatură, care a cruțat Peninsula Iberică și sudul Franței, a fost însoțită de precipitații extreme și contrastante în toată Europa, multe regiuni înregistrând cea mai secetoasă lună martie, în timp ce altele s-au confruntat cu cea mai ploioasă lună martie din ultimii aproape 50 de ani, după cum a declarat Samantha Burgess de la Centrul european de prognoză meteo pe termen mediu (ECMWF), care lucrează la Copernicus.

La nivel global, luna trecută a fost a doua cea mai caldă lună martie înregistrată vreodată, depășită doar de aceeași lună din 2024, a indicat Serviciul Copernicus privind schimbările climatice (C3S) al UE în cadrul buletinului informativ periodic.

Luna martie a continuat o perioadă de căldură extraordinară, în care 20 din ultimele 21 de luni au înregistrat o temperatură medie la nivel global cu peste 1,5 grade Celsius peste media preindustrială. Anul trecut a fost cel mai cald an înregistrat vreodată pe planetă.

În martie, temperatura medie la nivel global a fost cu 1,6 grade Celsius mai mare decât cea din perioada preindustrială.

Principalul factor care stă la baza schimbărilor climatice este reprezentat de emisiile de gaze cu efect de seră provenite din arderea combustibililor fosili, conform climatologilor.

Schimbările climatice fac ca unele regiuni să devină mai aride și alimentează valurile de căldură ce pot agrava secetele, prin creșterea ratei de evaporare, uscarea solului și a vegetației.

Însă, încălzirea planetei exacerbează, de asemenea, precipitațiile, acestea devenind abundente și putând provoca inundații. Acest lucru este cauzat de faptul că aerul mai cald reține mai multă umiditate, astfel încât norii de furtună sunt mai ‘grei’.

Potrivit C3S, luna trecută gheața marină arctică a scăzut până la cel mai mic nivel lunar înregistrat în oricare altă lună martie în cei 47 de ani de înregistrare a datelor satelitare. Toate cele trei luni anterioare au stabilit, de asemenea, un nivel minim record pentru luna respectivă.

Înregistrările temperaturii realizate de C3S datează din 1940 și sunt comparate cu datele privind temperatura la nivel global care datează din 1850.

Ministrul Mediului din Germania, Steffi Lemke, a numit actuala secetă alarmantă, avertizând că zone extinse ale țării sale se confruntă cu o secetă neobișnuită în perioada primăverii. Oficialul a declarat că această criză climatică are deja un impact asupra agriculturii și a silviculturii, amplificând riscul de incendii și sporind probabilitatea unor recolte în cantități reduse.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal precizează că nu au fost desfăşurate percheziţii la sediul societăţii în data de 12 noiembrie şi că aceasta nu are nicio calitate procesuală în cauza penală instrumentată......
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
57 de kilometri noi de autostradă în România. Două tronsoane de pe A3 Transilvania vor fi date în trafic luna viitoare
Tronsoanele Nădășelu – Zimbor și Suplacu de Barcău – Chiribiș din Autostrada A3 Transilvania vor fi date în trafic ...
Doar puțin peste o treime dintre români se declară independenți financiar. Abia la 30 de ani, românii își schimbă relația cu banii – studiu CFA și BCR
Doar puțin peste o treime dintre români se declară independenți financiar. Abia la 30 de ani, românii își schimbă ...
Independența financiară este mai mult o aspirație decât o realitate pentru majoritatea românilor, iar vârsta de 30 ...
Municipiul Constanța încheie cu succes cea mai mare emisiune de obligațiuni municipale din România, în valoare de 110 milioane de euro
Municipiul Constanța încheie cu succes cea mai mare emisiune de obligațiuni municipale din România, în valoare de 110 ...
Municipiul Constanța anunță încheierea cu succes a plasamentului privat aferent primei sale emisiuni de obligațiuni ...