Macedonia: Manifestaţie de amploare pentru demisia guvernului

Economica.net
17 05. 2015
skopje_macedonia_70520000

Potrivit opoziţiei, din care fac parte şi etnicii albanezi, se are în vedere instalarea unor tabere pentru ca protestul să continue până la căderea guvernului.

Dar premierul Gruevski a declarat sâmbătă că nu are nicio intenţie să dea curs acestei revendicări şi a acuzat opoziţia că încearcă să destabilizeze ţara şi că este sprijinită de servicii secrete străine, fără să indice posibile dovezi. În plus, el a anunţat o contramanifestaţie a susţinătorilor săi, care va avea loc în centrul capitalei, luni, la ora 18:00 GMT.

Manifestaţii antiguvernamentale, de o amploare mai redusă, au avut loc şi pe parcursul săptămânii trecute la Skopje, opoziţia vorbind tot mai des despre cazuri de corupţie, scrie Agerpres.

Această fostă republică iugoslavă, ce numără 2,1 milioane de locuitori, dintre care un sfert sunt etnici albanezi, trece de un an printr-o gravă criză politică. Nikola Gruevski, prim-ministru din anul 2006, a obţinut un nou mandat de premier după alegerile legislative anticipate din aprilie 2014. De atunci, opoziţia de stânga refuză să participe la şedinţele parlamentului şi acuză fraude comise în timpul scrutinului. Ea îl acuză de asemenea pe Gruevski de megalomanie şi derive autoritare, denunţând mai ales un megaproiect de înfrumuseţare a capitalei, estimat la zeci de milioane de euro, o sumă considerabilă pentru o ţară atât de mică şi unde 28% din populaţia activă este în şomaj.

De asemenea, manifestaţia de duminică survine la o săptămână după ce forţele de ordine macedonene s-au confruntat cu un comando albanez în oraşul Kumanovo, lupte soldate cu moartea a 8 poliţişti macedoneni şi a 18 atacatori.