Macovei: Ponta vrea desfiinţarea ANI; Ponta: Băsescu a mituit-o în 2004 pe Macovei

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a acuzat opoziţia, marţi, la Bruxelles, la dezbaterea "Democraţia în România", că boicotează activitatea parlamentară şi l-a întrebat pe Victor Ponta dacă intenţionează desfiinţarea ANI, acesta replicându-i că a fost mituită.
Economica.net - mar, 31 ian. 2012, 18:52

Monica Macovei a afirmat la dezbatere, după intervenţiile liderilor USL, că dezbaterea a fost astfel organizată încât unora dintre invitaţi să nu li se poată adresa întrebări.

După discursurile lui Victor Ponta, Crin Antonescu şi Dan Constantin, au vorbit, ca invitaţi, Cristian Pârvulescu, Victor Alistar şi Liviu Voinea.

Aceştia au plecat de la dezbatere când a început sesiunea de întrebări şi răspunsuri.

Macovei a ridicat semne de întrebare asupra „credibilităţii” celor trei, afirmând despre Pârvulescu, preşedintele APD, că este singurul reprezentant al societăţii civile care a privit „oferta USL de cumpărare” a societăţii civile ca pozitivă.

Fostul ministru al Justiţiei a adresat liderilor grupurilor S&D şi ALDE dacă au rezerve faţă de Rapoartele de ţară pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare pentru România, în care ANI şi DNA „sunt extrem de lăudate pentru imparţialitate” şi dacă nu au, cum se conciliază cu poziţia liderilor USL, care atacă în mod constant cele două instituţii.

Macovei l-a întrebat pe Ponta dacă este adevărat că intenţionează, în cazul în care va ajunge la guvernare, să desfiinţeze ANI.

Europarlamentarul PDL a fost întrerupt de câteva ori de către un participant aflat în ultimele rânduri ale sălii, care a huiduit.

Victor Ponta a replicat, într-o intervenţie ulterioară, că, după ce va ajunge la guvernare, USL nu va face precum Traian Băsescu care, în 2004, „a mituit un reprezentant al societăţii civile cu funcţia de ministru şi ulterior cu funcţia de europarlamentar”.

Macovei a mai avut, pe parcursul dezzbaterii, o intervenţie, afirmând că tocmai faptul că unii reprezentanţi ai puterii sunt anchetaţi dovedeşte că Justiţia este liberă.

„În 2004, erau anchetaţi numai cei din opoziţie. Probabil că asta doreşte şi domnul Ponta”, a spus ea, fiind întreruptă de acelaşi participant care o huiduise anterior, acesta afirmând: „Am văzut cum era la Justiţie când erai tu”.

Grupul liberal din Parlamentul European (ALDE), împreună cu socialiştii (S&D) a organizat, marţi, la Bruxelles, o dezbatere cu titlul „Democraţia română”, la care au participat liderii celor două grupuri, Guy Verhofstadt şi Hannes Swoboda, preşedinţii celor trei partide de opoziţie din România, Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin.

Au fost, de asemenea, prezenţi Cristian Pârvulescu, de la Asociaţia ProDemocraţia, Victor Alistar, directorul Transparency România şi economistul Liviu Voinea.

La dezbateri a fost prezent şi ministrul Muncii, Sulfina Barbu, alături de europarlamentarii PDL Theodor Stolojan, Cristian Preda, Traian Ungureanu, Petru Luhan, Monica Macovei.

Te-ar mai putea interesa și
Viaţa de român – Care au fost veniturile medii lunare pentru gospodării şi care sunt cheltuielile medii – date INS
Viaţa de român – Care au fost veniturile medii lunare pentru gospodării şi care sunt cheltuielile medii – ...
Veniturile totale medii lunare au fost, în trimestrul I 2026, de 9.444 lei pe gospodărie, în scădere cu 0,9% faţă de trimestrul IV 2025, în termeni nominali, potrivit datelor publicate vineri......
Ucraina a atacat instalaţii energetice şi industriale din Rusia cu aproape 600 de drone
Ucraina a atacat instalaţii energetice şi industriale din Rusia cu aproape 600 de drone
Ucraina a atacat cu aproape 600 de drone instalaţii energetice şi industriale în 18 regiuni din Rusia, peninsula anexată ...
Dacia Sandriders în Maroc: Miza comercială și sportivă din spatele etapei decisive din Africa
Dacia Sandriders în Maroc: Miza comercială și sportivă din spatele etapei decisive din Africa
Proiectul de motorsport al constructorului auto Dacia intră într-o fază decisivă din punct de vedere strategic și comercial. ...
Inundaţiile catastrofale din Nepal,”un avertisment pentru întreaga lume” cu privire la pericolele schimbărilor climatice (premierul nepalez)
Inundaţiile catastrofale din Nepal,”un avertisment pentru întreaga lume” cu privire la pericolele schimbărilor ...
Inundaţiile catastrofale care au lovit Nepalul au reprezentat "un avertisment pentru întreaga lume" cu privire la pericolele ...