Macron va ține în această seară un discurs despre crizele internaționale actuale

05 03. 2025
Macron

Într-un mesaj postat miercuri pe X, Macron precizează că discursul său va avea loc la ora locală 20:00, în slotul orar dedicat celor mai urmărite programe de știri la televiziuni, discurs pe care îl justifică ca urmare a acestui moment de mare incertitudine, în care lumea se confruntă cu cele mai mari provocări.

Președintele francez a discutat marți cu Volodimir Zelenski și cu Donald Trump în încercarea de a detensiona relația dintre cei doi după altercația din Biroul Oval al Casei Albe de vinerea trecută.

Macron s-a aflat la Washington la începutul săptămânii trecute pentru a se întâlni cu Trump și, ulterior, a fost unul dintre cei care l-au convins pe președintele ucrainean să meargă la Casa Albă pentru a cere garanții de la președintele american cu privire la o eventuală încetare a focului în schimbul concesiilor în privința exploatării resurselor minerale ale Ucrainei pe care Zelenski era dispus să le facă.

Vizită președintelui Zelenski în SUA s-a transformat într-un fiasco pe care l-a putut vedea întreg mapamondul și pe care acum diferiți lideri politici europeni încearcă să îl repare.

Tot miercuri, președintele francez are pe agendă o cină de lucru la Palatul Elysée cu premierul ungar Viktor Orban, cel mai apropiat lider din UE de pozițiile președintelui rus, Vladimir Putin.