Made in Germany – Scăderea din industrie a fost peste estimări. Criza continuă în Germania

04 07. 2025
Stempel mit Made in Germany

Conform datelor publicate vineri de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), comenzile industriale au înregistrat un declin de 1,4% în mai, comparativ cu luna precedentă (când s-a înregistrat un avans de 1,6%), în timp ce analiştii estimau o scădere de 0,1%, scrie Agerpres.

Evoluţiile vin pe fondul unui declin de 17,7% al comenzilor de computer, produse electronice şi optice. De asemenea, scăderi semnificative s-au înregistrat pe segmentul echipamentelor electrice şi metalelor.

În mai, comenzi industriale externe au crescut cu 2,9%, iar cele interne au scăzut cu 7,8%. Cererea din zona euro a înregistrat un declin de 6,5% iar cea din afara blocului a urcat cu 9%.

Excluzând comenzile mari, comenzile industriale au scăzut cu 3,1% în mai, comparativ cu luna precedentă.

În ritm anual, comenzile industriale au înregistrat un avans de 5,3% în mai, după o expansiune de 5,8% în aprilie.

Un indicator mai puţin volatil arată că în perioada martie-mai 2025 comenzile industriale au urcat cu 2,1%, faţă de precedentele trei luni.