MADR: Comisia Europeană ar putea aproba noul Program Operaţional pentru Pescuit până la mijlocul lunii noiembrie

Comisia Europeană ar putea aproba, până la mijlocul lunii noiembrie, Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (POP-AM) 2014-2020, iar în aceste condiţii România va deschide o primă măsură până la finele acestui an, a declarat pentru AGERPRES secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), George Turtoi.
Economica.net - J, 29 oct. 2015, 07:24
MADR: Comisia Europeană ar putea aproba noul Program Operaţional pentru Pescuit până la mijlocul lunii noiembrie

‘Ne aşteptăm ca noul Programul Operaţional pentru Pescuit să fie aprobat de Comisia Europeană până la jumătatea lunii noiembrie, iar până la finele acestui an să lansăm deja o primă sesiune. Este vorba de sprijinul pregătitor pentru Grupurile de Acţiune Locală pentru Pescuit (FLAG), echivalentul Grupurilor de Acţiune Locală (GAL) din PNDR, urmând ca în ianuarie să dăm drumul la toate celelalte măsuri din noul program pentru pescuit’, a precizat Turtoi.

Acesta a subliniat că aprobarea POP-AM s-a extins pe o perioadă mai lungă de timp deoarece ultimul regulament al Comisiei Europene pe pescuit a apărut abia în luna iunie a acestui an.

‘Noi am trimis prima versiune a noului program în luna aprilie, pe care s-a negociat până când a apărut şi ultimul regulament, respectiv în luna iunie. În iulie, am trimis programul în sistem, am primit observaţiile oficiale de la Comisie şi am dat toate răspunsurile, iar programul consolidat a fost pus din nou în sistem la începutul lunii octombrie şi aşteptăm aprobarea în luna noiembrie. Mai avem de trimis doar avizul de mediu. În 5 noiembrie se va reuni comisia pentru emiterea acestui aviz, iar pe 6 – 7 noiembrie o să îl trimitem la Comisie. Deocamdată am transmis doar un raport de mediu intermediar, nu unul final, pentru că era o procedură mai complexă şi de lungă durată’, a explicat oficialul MADR.

Potrivit sursei citate, pe noul POP-AM se vor replica toate fluxurile şi procedurile de lucru de la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) deoarece ‘sistemul a funcţionat şi a fost viabil pentru PNDR’, iar în prezent Autoritatea de Management pentru POP-AM rescrie la ora actuală toate aceste proceduri.

‘Pe noul program evaluarea proiectelor va face ‘in house’ în interiorul sistemului, nu va mai fi externalizată ca în vechiul program pentru că acest lucru a creat numeroase probleme. Suplimentăm cu 30 de posturi astfel încât evaluările proiectelor să fie realizate în cadrul Autorităţii de Management. Replicarea procedurii din AFIR nu este chiar atât de simplu de făcut pentru că regulile nu sunt chiar la fel. PNDR merge pe regulamente speciale, iar POP pe reguli de fonduri structurale, iar cerinţele diferă şi ele’, a arătat George Turtoi.

Prin noul POP-AM 2014 – 2020, România dispune de fonduri europene în valoare de 168,4 milioane de euro, în timp ce actuala perioadă de programare a avut un buget de 261,5 milioane de euro.

În principiu, noul program este structurat tot pe cinci axe, ca şi cel actual, iar acvacultura va rămâne una dintre măsurile importante, cu 50% din fondurile alocate întregului program. Celelalte fonduri vor fi orientate către reamenajarea porturilor de pescuit sau dezvoltarea comunităţilor locale.

Unul dintre obiectivele viitorului program de pescuit vizează creşterea consumului de peşte indigen, pentru că în prezent suntem în situaţia în care peste 80% din peştele consumat de români este importat.

Potrivit datelor MADR, românii consumă între 4 şi 4,5 kilograme de peşte pe an, adică de cinci ori mai puţin decât media înregistrată în ţările Uniunii Europene, iar importurile de peşte reprezintă peste 80% din consum.

În Uniunea Europeană, consumul mediu anual de peşte este 20 de kilograme pe locuitor, dar şi aici sunt variaţii foarte mari, în funcţie de tradiţie. În Ungaria consumul este de 2-3 kilograme pe locuitor şi pe an, în timp ce în Portugalia sau Spania ajunge şi la 50 – 60 de kilograme. La nivel mondial, cei mai mari consumatori de peşte sunt japonezii, cu peste 90 de kilograme pe locuitor şi pe an.

Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014 – 2020 este instrumentul de aplicare a Politicii Comune de Pescuit şi a Politicii Maritime Integrate şi va finanţa POP-AM, care se înscrie în viziunea Strategiei Europa 2020, sprijinind creşterea competitivităţii, durabilitatea activităţilor de pescuit şi de acvacultură, dezvoltarea locală a zonelor pescăreşti şi activităţi privind afacerile maritime.

Te-ar mai putea interesa și
Patria Bank răscumpără titluri în valoare 7 milioane de lei de la acționarii care s-au opus fuziunii cu Banca Carpatica, după ce a obținut acordul BNR. În ce condiții va face plățile
Patria Bank răscumpără titluri în valoare 7 milioane de lei de la acționarii care s-au opus fuziunii cu Banca Carpatica, ...
Patria Bank a transmis astăzi Bursei de Valori București informații noi cu privire la acțiunea de răscumpărare parțială de titluri ca urmare a retragerii participanților care nu au votat în......
Trump amenință ca va bombarda misteriosul Munte al Târnăcopului, în care se bănuiește că se află un important complex militar iranian
Trump amenință ca va bombarda misteriosul Munte al Târnăcopului, în care se bănuiește că se află un important complex ...
Preşedintele american Donald Trump a indicat luni Muntele Târnăcopului ("Pickaxe Mountain") din Iran, un complex militar ...
Cale ferată România – Ucraina: CFR SA a semnat contractul pentru reabilitarea podului feroviar de pe linia Dărmănești – Vicșani – Frontieră
Cale ferată România – Ucraina: CFR SA a semnat contractul pentru reabilitarea podului feroviar de pe linia Dărmănești ...
CFR SA a anunțat marți că a semnat contractul de proiectare și execuție pentru obiectivul „Reabilitarea liniei de ...
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că nu a desemnat un candidat pentru funcţia de premier pentru că nu există ...