MAE: Preşedintele PE susţine realizarea priorităţilor României, inclusiv aderarea la Schengen

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a avut marţi o întrevedere cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, în cadrul vizitei de lucru efectuate la Strasbourg, context în care oficialul european l-a asigurat pe şeful diplomaţiei române de întreaga sa susţinere în realizarea priorităţilor României, inclusiv îndeplinirea dreptului acesteia de a accede la spaţiul Schengen, informează MAE.
Economica.net - mar, 11 sept. 2012, 18:59
MAE: Preşedintele PE susţine realizarea priorităţilor României, inclusiv aderarea la Schengen

‘Preşedintele PE l-a asigurat pe demnitarul român, independent de actualul peisaj politic european, de întreaga sa susţinere în realizarea priorităţilor României, inclusiv îndeplinirea dreptului acesteia de a accede la Spaţiul Schengen, dar şi apărarea beneficiilor potenţiale care ar decurge din postura acesteia de stat membru prieten al coeziunii’, arată MAE în comunicatul remis marţi AGERPRES.

Potrivit sursei citate, întâlnirea ministrului Titus Corlăţean cu oficialul european, prima în această calitate, a prilejuit prezentarea principalelor repere ale realităţilor politice din România, precum şi a raţiunilor care au fundamentat măsurile luate în ultima perioadă de autorităţile române.

‘Ministrul afacerilor externe a subliniat caracterul conform al acestora cu Constituţia României şi standardele europene. Acestea au făcut obiectul controlului Curţii Constituţionale, ale cărei decizii au fost respectate de către toţi actorii politici, orice alegaţie cu privire la pretinsa ‘lovitură de stat’ fiind, prin urmare, total nefondată’, completează MAE.

De asemenea, Corlăţean a afirmat angajamentul ferm al României de a respecta valorile democratice şi statul de drept şi a precizat demersurile concrete luate de autorităţile de la Bucureşti în acest sens.

El a exprimat întreaga disponibilitate a Executivului de a asigura, pe mai departe, un climat de normalitate în dialogul politic, esenţial pentru concentrarea atenţiei clasei politice, în perioada următoare, pe identificarea de răspunsuri concrete la preocupările cetăţenilor.

Adresând mulţumiri pentru sprijinul constant al PE faţă de obiectivul României de a adera la Spaţiul Schengen, a subliniat ideea necesităţii unei susţineri reîntărite în continuare.

Te-ar mai putea interesa și
Creditarea în era FinTech: cum se împrumută românii astăzi
Creditarea în era FinTech: cum se împrumută românii astăzi
Piața serviciilor financiare din România parcurge o transformare structurală accelerată, marcată de convergența dintre tehnologie și serviciile financiare tradiționale. Dacă, în urmă cu un......
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai Motor își propune să lanseze sau să actualizeze peste 100 de modele la nivel global până în 2030 și să-și ...
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului, Massoud Pezeshkian, a afirmat astăzi că Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu noua lor presiune ...
Programul NOD Academy, dezvoltat de Network One Distribution, ajunge la peste 3.400 de participanți anual și peste 100 de evenimente în 25 de orașe din țară
Programul NOD Academy, dezvoltat de Network One Distribution, ajunge la peste 3.400 de participanți anual și peste 100 ...
Primul program de business partnership din industria distribuției electro-IT din România dezvoltat de Network One Distribution ...