MAE şi Ministerul Economiei salută selectarea Nabucco Vest ca rută de transport a gazelor în Europa

Decizia de a selecta Nabucco Vest ca rută de transport a gazelor naturale în Europa Centrală şi de Sud-Est reprezintă un pas esenţial în direcţia realizării proiectului Nabucco, dar şi în direcţia deschiderii Coridorului Sudic, prioritar pentru România şi Uniunea Europeană în vederea asigurării securităţii energetice, se arată într-un comunicat transmis joi de MAE, Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Economiei salutând, în numele Guvernului României, anunţul recent al consorţiului Shah Deniz II.
Economica.net - J, 28 iun. 2012, 18:32
MAE şi Ministerul Economiei salută selectarea Nabucco Vest ca rută de transport a gazelor în Europa

„Această decizie constituie totodată o confirmare din partea consorţiului Shah Deniz II a avantajelor competitive pe care proiectul Nabucco le deţine faţă de alte iniţiative regionale, inclusiv din perspectiva sprijinului politic la cel mai înalt nivel din partea statelor partenere, concretizat într-un cadru juridic unitar şi coerent”, menţionează sursa citată.

Potrivit comunicatului, România va continua să sprijine proiectul Nabucco şi să se implice activ în promovarea sa, fiind ferm convinsă că reprezintă o soluţie avantajoasă ce oferă răspunsuri pe termen lung, cu beneficii pentru toţi factorii ecuaţiei energetice din regiune – furnizori, state de tranzit şi consumatori.

Consorţiul Shah Deniz II a anunţat, joi, că a selectat proiectul Nabucco Vest ca opţiune de livrare pe teritoriul Europei Centrale, potrivit unui comunicat transmis de Nabucco Gas Pipeline International GmbH.

Nabucco Vest a fost selectată drept ruta central-europeană de livrare a gazului din zăcământul de gaze Shah Deniz II, Azerbaidjan.

Gazoductul are un diametru de 122 cm şi o lungime de 1.300 km, care traversează Bulgaria, România, Ungaria şi Austria, având o capacitate tehnică de până la 23 mmc. Nabucco Vest va transporta gaze din apropierea graniţei turco-bulgare prin Bulgaria, România şi Ungaria în Austria, cu staţii de preluare în fiecare ţară de tranzit.

Propunerea Nabucco Vest, susţinută de toţi cei şase acţionari, a fost prezentată de Nabucco Gas Pipeline International GmbH la data de 16 mai 2012.

Conducta de gaze va fi proiectată sub forma unei infrastructuri scalabile cu mai multe surse integrate pentru transmisia gazelor naturale. Capacitatea va putea creşte de la 10 mmc la 23 mmc pentru a face faţă cererii.

Proiectul este susţinut de Acordul Interguvernamental (IGA), semnat în luna iulie 2009, şi de Acordurile de Sprijin al Proiectului, care garantează un cadru legal şi de reglementare pentru proiect.

Te-ar mai putea interesa și
ROMÂNIA TV | ANCHETĂ – Jaf la CCI Prahova din banii mediului privat! Salarii halucinante, sinecuri part-time și o instituție controlată de Mihaela Hristache
ROMÂNIA TV | ANCHETĂ – Jaf la CCI Prahova din banii mediului privat! Salarii halucinante, sinecuri part-time și ...
O investigație despre cum sunt furați banii firmelor din Prahova. Salarii de până la 17.000 de lei pentru contracte part-time. Un sistem de sinecuri care funcționează de ani de zile în......
Criză mondială – Peste jumătate din solurile din întreaga lume sunt într-o stare gravă. Alertă pentru aprovizionarea cu alimente şi biodiverstitate (FAO)
Criză mondială – Peste jumătate din solurile din întreaga lume sunt într-o stare gravă. Alertă pentru aprovizionarea ...
Peste jumătate din solurile din întreaga lume sunt într-o stare precară, ceea ce ameninţă aprovizionarea mondială ...
World Cup 2026 SUA – Cupa Mondială a generat un impact de 3,5 miliarde de dolari în New York şi New Jersey
World Cup 2026 SUA – Cupa Mondială a generat un impact de 3,5 miliarde de dolari în New York şi New Jersey
Cupa Mondială de fotbal 2026 a generat un impact economic de 3,5 miliarde de dolari în regiunea New York şi New Jersey, ...
dvloper.io lansează AI Factory, un framework pentru integrarea inteligenței artificiale în procese reale de business și mizează pe venituri de 1,7 milioane de euro din proiectele AI
dvloper.io lansează AI Factory, un framework pentru integrarea inteligenței artificiale în procese reale de business și ...
dvloper.io, companie cu expertiză în infrastructură, dezvoltare software, date, securitate și automatizare, a investit ...