Magazinele Lidl care afișează prețurile și în euro FOTO

Lidl Bulgaria introduce deja în magazinele sale prețurile în euro, pe lângă cele în leva, în condițiile în care Bulgaria ar urma să adopte moneda euro de la 1 ianuarie 2026.
Economica.net - S, 31 mai 2025, 11:11
Magazinele Lidl care afișează prețurile și în euro FOTO

Lidl Bulgaria va începe să afișeze prețurile produselor atât în leva bulgărească (BGN), cât și în euro (EUR), începând cu data de 2 iunie, în toate cele 137 de magazine ale sale din țară, potrivit Novinite. Această măsură face parte din pregătirile companiei pentru posibila aderare a Bulgariei la zona euro și are ca scop familiarizarea clienților cu noua monedă.

Deși afișarea oficială a prețurilor duale va fi obligatorie abia la o lună după confirmarea aderării Bulgariei la zona euro, Lidl a decis să acționeze din timp pentru a sprijini această tranziție.

lidl

Compania afirmă că acest pas face parte din angajamentul său pentru transparență și construirea încrederii. „Este important pentru noi să le ușurăm clienților adaptarea la schimbările care urmează,” a declarat Lidl Bulgaria. Compania a precizat că pregătirea sistemelor pentru această modificare a reprezentat un efort considerabil, implicând peste 80 de sisteme și aproximativ 350 de angajați. Până la introducerea oficială a monedei euro în Bulgaria, plățile în magazinele Lidl vor continua să fie efectuate în leva bulgărească. Clienții sunt informați despre acest lucru prin semnalizare clară în magazine, iar prețurile în euro sunt calculate utilizând cursul oficial de schimb.

Lidl este cel mai mare lanț de magazine alimentare din Europa și face parte din grupul german Schwarz, activ în 31 de țări. Lidl este prezent în Bulgaria din 2010 și operează în prezent 137 de magazine în 58 de orașe, având peste 4.000 de angajați.

Comisia Europeană va da undă verde, cel mai probabil în data de 4 iunie, pentru aderarea Bulgariei la zona euro începând cu 1 ianuarie 2026, au declarat pentru Reuters mai mulţi oficiali zilele trecute. Miercuri Executivul comunitar urmează să dea publicităţii un „raport de convergenţă” cu privire la îndeplinirea de către Bulgaria a criteriilor necesare pentru a face trecerea la euro, o monedă utilizată de 347 de milioane de europeni din 20 de ţări. Trei oficiali de rang înalt din zona euro au declarat pentru Reuters că se aşteaptă ca raportul Comisiei să fie unul pozitiv pentru Bulgaria, care se străduieşte să facă trecerea la moneda euro încă de la aderarea la Uniunea Europeană, în 2007.

Calitatea de ţară membră a zonei euro, pe lângă utilizarea bancnotelor şi monedelor euro, înseamnă şi un loc în consiliul guvernatorilor de la Banca Centrală Europeană. Instituţia cu sediul la Frankfurt va veni cu propria sa evaluare, la data de 4 iunie, cu privire la cât de pregătită este Bulgaria, şi dacă Banca Naţională a Bulgariei este independentă.

Însă evaluarea Comisiei este cea care este hotărâtoare.

O recomandare pozitivă din partea Executivului comunitar ar însemna că şi miniştrii de Finanţe din UE o vor sprijini şi vor stabili cursul de schimb leva-euro în luna iulie, lăsând restul anului pentru ca Bulgaria să se pregătească din punct de vedere tehnic pentru trecerea la euro.

Te-ar mai putea interesa și
SUA – Pentagonul şi-ar intensifica planurile pentru o intervenţie militară în Cuba (presa americană)
SUA – Pentagonul şi-ar intensifica planurile pentru o intervenţie militară în Cuba (presa americană)
Pentagonul s-ar afla în plin proces de intensificare a planurilor sale de intervenţie militară în Cuba, deşi Departamentul de Război a cerut să nu se facă speculaţii pe această temă,......
Nouă ieftinire agresivă a carburanților, azi, în benzinăriile din România. Cât costă acum benzina și motorina
Nouă ieftinire agresivă a carburanților, azi, în benzinăriile din România. Cât costă acum benzina și motorina
Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților din România, a ieftinit semnificativ carburanții în această ...
A murit Mark Mobius, un vizionar pentru investitorii pe piețele emergente. Relaţia specială pe care a avut-o cu România
A murit Mark Mobius, un vizionar pentru investitorii pe piețele emergente. Relaţia specială pe care a avut-o cu România
Mark Mobius, recunoscut ca un pionier al investițiilor în piețele emergente, a murit miercuri, 15 aprilie 2026, la vârsta ...
Australia îşi va mări cheltuielile pentru apărare la 3% din PIB
Australia îşi va mări cheltuielile pentru apărare la 3% din PIB
Australia îşi va mări cheltuielile pentru apărare la 3% din produsul intern brut (PIB) până în 2033, faţă de aproximativ ...