MAI a achitat zece milioane de lei, o parte din restanţa către Institutul Medico-Legal

Economica.net
29 08. 2012
bani_lei_romanesti_02250800_99676000_38981900_41684200

Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) a reuşit, ca urmare a rectificării bugetare, să obţină zece milioane de lei pentru achitarea unei părţi din datoria pe care Poliţia Română a acumulat-o către Institutul Naţional de Medicină Legală, a declarat, miercuri, ministrul Mircea Duşa.

Potrivit ministrului Duşa, este vorba despre nişte datorii vechi.

Concret, ministerul avea de plată pentru anul 2010 suma de 28 de milioane de lei, pentru 2011 suma de nouă milioane de lei, iar pentru anul acesta restanţele au ajuns, până acum, la două milioane de lei.

„Aveam cunoştinţă de existenţa acestor datorii şi de aceea am insistat ca Ministrul de Finanţe să aloce nişte bani şi ni s-au dat zece milioane de lei”, a declarat Duşa.

Până în anul 2000, testele realizate de INML nu se plăteau de către instituţiile solicitante ale statului, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Ulterior prevederile legale s-au modificat, astfel că, de exemplu, pentru compararea profilelor ADN în identificare, tariful pentru fiecare profil analizat este de 670 de lei, testul de paternitate este de la 2.700 de lei la 4.500 de lei, testul pentru identificarea unei persoane este de 100 de lei, investigarea antigenelor de grup sangvin din salivă, din alte secreţii de pe corupuri delicte este de 126 de lei etc.