MAI anunță că a încheiat contracte și acorduri de peste 973 de milioane de euro prin Programul SAFE

01 06. 2026
Predoiu

Potrivit unui comunicat al MAI, investiţiile vizează creşterea capacităţii operaţionale a structurilor ministerului în domenii precum mobilitatea militară, gestionarea situaţiilor cu victime multiple, protecţia CBRNe (chimică, biologică, radiologică, nucleară şi explozivă), evacuarea în masă, intervenţia aeriană şi navală, precum şi comunicaţiile critice şi rezilienţa informatică.

O componentă importantă a programului este destinată Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), care va beneficia de investiţii în aviaţie, protecţie civilă şi intervenţie operativă.

Astfel, sunt prevăzute achiziţii de aeronave şi echipamente destinate misiunilor de salvare şi intervenţie, între care două avioane tactice multirol Leonardo C-27J Spartan NG, 12 elicoptere Airbus H145 şi H160, un centru integrat de simulare în zbor, autospeciale pentru transportul victimelor multiple, ambulanţe pentru transportul pacienţilor înalt contagioşi, şalupe de căutare şi salvare, completuri mobile pentru managementul fatalităţilor în masă, şalupe Search and Rescue, precum şi un tren de intervenţie pentru transport victime multiple şi intervenţii în situaţii de urgenţă.

Potrivit MAI, noile echipamente vor permite desfăşurarea unor misiuni complexe, inclusiv evacuări medicale, operaţiuni de căutare şi salvare, intervenţii în zone greu accesibile, transportul echipelor specializate şi al materialelor necesare în situaţii de urgenţă.

De asemenea, programul include investiţii în infrastructura de comunicaţii critice şi în creşterea rezilienţei informatice, măsuri care urmăresc protejarea infrastructurilor operaţionale şi asigurarea continuităţii serviciilor esenţiale în situaţii de criză.

Conform ministerului, procedurile de achiziţie au fost realizate cu furnizori aprobaţi de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.

Instrumentul SAFE – Security Action for Europe este un mecanism european destinat finanţării proiectelor care contribuie la consolidarea securităţii şi a capacităţii de răspuns a statelor membre în faţa unor situaţii de criză sau ameninţări complexe.