Mai aproape de Schengen. România şi Bulgaria ar putea adera în martie 2012

Miniştrii de Interne ai UE vor recomanda aderarea României la Schengen în martie 2012.
Economica.net - D, 11 dec. 2011, 20:15

În pofida opoziţiei încă exprimate de Olanda, proiectul de recomandare a aderării în etape a României şi Bulgariei este programat să intre pe agenda reuniunii miniştrilor de Justiţie şi Afaceri Interne care va avea loc pe 14 decembrie.

Potrivit BNT, postul bulgar de televiziune care a văzut agenda reuniunii JAI, se va recomanda aderarea celor două state la Schengen cu frontierele aeriene şi maritime pe 25 martie 2012.

A doua etapă, a frontierelor terestre, ar trebui să se termine până cel târziu pe 31 iulie 2012.

Olanda s-a opus aderării Bulgariei şi României, explicând că progresele în lupta împotriva corupţiei şi crimei organizate nu ar fi suficiente. Sursa citată a precizat că nu este clar dacă Olanda şi-a schimbat, între timp, poziţia, însă includerea recomandării pe agenda JAI este „un semn pozitiv”.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul rus de Finanțe prognozează un deficit bugetar de 3% pentru 2026, aproape dublu față de ținta pe care și-a propus-o Guvernul
Ministerul rus de Finanțe prognozează un deficit bugetar de 3% pentru 2026, aproape dublu față de ținta pe care și-a ...
Rusia va avea anul acesta un deficit bugetar de 3% din PIB, aproape dublu faţă de plan şi mai ridicat faţă de 2025, a anunţat ministrul de Finanţe, Anton Siluanov, în condiţiile în care......
Trump le-a cerut, în discursul său la ONU, statelor membre CPI să se retragă din această instituție. Președintele american a anunțat că SUA vor construi două baze militare mari în Groenlanda
Trump le-a cerut, în discursul său la ONU, statelor membre CPI să se retragă din această instituție. Președintele ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, a cerut marţi tuturor statelor membre ale Curţii Penale Internaţionale (CPI) să se retragă ...
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a cerut în ultimul său discurs în fața Adunării Generale reglementarea inteligenței artificale și încheierea războaielor
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a cerut în ultimul său discurs în fața Adunării Generale reglementarea inteligenței ...
Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite Antonio Guterres a profitat de ultimul său discurs în faţa Adunării ...
China a importat de la începutul anului peste 1.000 de tone de aur, o cantitate record
China a importat de la începutul anului peste 1.000 de tone de aur, o cantitate record
Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel record anul acesta, subliniind cererea rezilientă pe cea mai mare piaţă ...