Mai multă liniște la iarnă? Capacitatea interconectorului de gaze între Bulgaria și Grecia a fost rezervată în proporție de 80% pentru următorul an gazier

Interconectorul de gaze Bulgaria-Grecia (IGB), deschis acum un an și dorit foarte tare inclusiv de România, a fost rezervat în proporție de 82% pentru următorul an gazier, care începe din toamnă, și deja se fac planuri pentru extinderea capacității sale de transport.
Mihai Nicuţ - mar, 15 aug. 2023, 22:10
Mai multă liniște la iarnă? Capacitatea interconectorului de gaze între Bulgaria și Grecia a fost rezervată în proporție de 80% pentru următorul an gazier

Peste 82% din capacitatea tehnică totală de transpot a interconectorului Grecia-Bulgaria (IGB) pentru următorul an gazier, 2023-2024), a fost deja rezervată, potrivit CEE Energy News, care citează date ale operatorului conductei, IGCB,  oferite după licitațiile trimestriale desfășurate la 7 august.

În prezent, pentru primul trimestru al viitorului an gazier, gazoductul are rezervată o capacitate de 76%. Pentru celelalte trei trimestre, rezervările depășesc 84% din capacitatea tehnică totală a instalației. ICGB continuă să ofere capacitatea liberă rămasă atât în cadrul licitațiilor zilnice, cât și lunare, asigurând un acces transparent și egal pentru toți comercianții interesați, mai arată operatorul.

„IGB funcționează în prezent la o capacitate tehnică totală de 3,3 miliarde de metri cubi (bcm) pe an, din care o mare parte este deja rezervată pentru următorul an gazier”, au declarat Teodora Georgieva și George Satlas, directori executivi ai ICGB. „Aceasta este o realizare semnificativă pentru un proiect care a fost lansat atât de recent și avem deja în vedere extinderea capacității la 5 miliarde de metri cubi pe an, având în vedere interesul pieței”

Cei doi au precizat că ICGB oferă deja capacitate la punctul de interconectare cu operatorul grec DESFA în așteptarea lansării terminalului LNG din Alexandroupolis, care va spori și mai mult importanța regională a interconectorului. Sinergia dintre gazoduct și terminalul de LNG permite o colaborare excelentă și va servi la consolidarea independenței energetice a regiunii, mai arată compania.

„Obiectivul nostru principal este de a permite diversificarea energetică nu numai în ceea ce privește rutele, ci și în ceea ce privește sursele de gaze naturale pentru Bulgaria și pentru regiune în general”, au adăugat Georgieva și Satlas. „IGB este dezvoltat într-o mare sinergie strategică cu FSRU de lângă orașul grec Alexandroupolis, care ar trebui să fie pus în funcțiune în curând și, în urma indicațiilor din licitațiile anuale organizate recent, trebuie să profităm pe deplin de infrastructura regională și să oferim tuturor părților interesate posibilitatea de a intra pe piața locală prin intermediul IGB.”Potrivit acestora, gazoductul nu numai că asigură satisfacerea nevoilor de consum intern ale Bulgariei, dar permite și transportul gazelor naturale către alte țări din regiune, inclusiv Moldova și Ucraina.

Un proiect dorit de România

Construcţia conductei cu o lungime de 182 kilometri care leagă sistemele de transport ale gazelor dintre Grecia și Bulgaria trebuia să se finalizeze în luna aprilie 2021, dar termenul limită a tot fost prelungit, astfel că IGB a fost inaugurat abia vara trecută.

Oficialii români și-au tot exprimat de-a lungul timpului dorința ca acest proiect, întârziat foarte mult, să poată fi finalizat, pentru că el ne poate putea aduce o diversificare a surselor de gaze, în condițiile în care prin el pot ajunge mai sus de Dunăre inclusiv gaze din Azerbaidjan, unul dintre producătorii mari ai zonei, care și-a crescut livrările în sudul Europei folosind sistemul de conducte TANAP-TAP și care începe să înlocuiască din gazul rusesc.

Nu știm cine a rezervat capacitate, dar faptul că s-au făcut nominalizări ferme pentru a se aduce pe aici peste 2,5 miliarde de metri cubi de gaze în zonă, începând din această toamnă, poate conduce la scăderea presiunii care apare înainte de debutul perioadei reci – inclusiv pe prețuri – atât pe piața din Bulgaria cât și la noi sau în Republica Moldova. România a anunțat recent un contract de import de un miliard de metri cubi de gaze pe an, care va fi adus însă doar dacă vom avea nevoie de el, iar Moldova a anunțat în această vară că speră să poată importa gaze azere.

Te-ar mai putea interesa și
O vilă interbelică din centrul Bucureștiului e scoasă la vânzare pentru suma de 1.140.000 de euro
O vilă interbelică din centrul Bucureștiului e scoasă la vânzare pentru suma de 1.140.000 de euro
O vilă interbelică ridicată în stil eclectic și decorată cu zeități mitologice se vinde cu 1.140.000 de euro pe Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX. Imobilul este situat pe o......
Antony Blinken: China nu furnizează direct Rusiei arme, rachete şi muniţii. În schimb furnizează maşini-unelte, micro-electronică şi optică
Antony Blinken: China nu furnizează direct Rusiei arme, rachete şi muniţii. În schimb furnizează maşini-unelte, micro-electronică ...
Secretarul american de stat Antony Blinken a declarat luni că, deşi China nu furnizează Rusiei arme şi muniţii, oferă ...
Brandul de produse cosmetice coreene KORIKA intră în România, în rețeaua de magazine Notino
Brandul de produse cosmetice coreene KORIKA intră în România, în rețeaua de magazine Notino
KORIKA, unul dintre cele mai apreciate branduri de produse cosmetice coreene din Europa, intră în magazinele Notino din ...
Omul de afaceri Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un proiect de educație pentru antreprenorii și managerii din România
Omul de afaceri Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un proiect de educație pentru antreprenorii ...
Ștefan Mandachi și economistul Iancu Guda lansează BIZZ Accelerator, un program de educație financiară de tip e-learning, ...