Mai multe orașe și regiuni din Bulgaria se numără printre cele mai promițătoare destinații de investiții din Europa – Financial Times

Bulgaria a fost premiată la şapte categorii ale clasamentului Oraşe şi regiuni europene ale viitorului, realizat pentru 2023 de fDi Intelligence, divizie a Financial Times (FT), transmite agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres.
AGERPRES - lun, 20 feb. 2023, 19:01
Mai multe orașe și regiuni din Bulgaria se numără printre cele mai promițătoare destinații de investiții din Europa - Financial Times

Oraşul Sofia este pe locul trei din zece la categoria Eficienţa costurilor, în rândul oraşelor europene importante ale viitorului. În plus, capitala Bulgariei este pe locul şapte la strategia de implementare a Investiţiilor străine directe, în rândul oraşelor europene importante. De asemenea, oraşul este pe locul şase la categoria Capital uman şi mod de viaţă şi pe şapte din zece în ceea ce priveşte atitudinea prietenoasă faţă de afaceri.

Oraşele din Bulgaria au o reprezentare solidă la categoria Eficienţa costurilor în Top 10 oraşe europene mici ale viitorului. Ruse (la Dunăre) este pe primul loc, urmat de Burgas (la Marea Neagră), care este pe locul trei. Varna şi Plovdiv sunt pe şase şi, respectiv, pe şapte.

La categoria Eficienţa costurilor pentru Top 10 regiuni europene mici ale viitorului sunt incluse numeroase regiuni din Bulgaria. Pe primul loc este regiunea Ruse, în timp ce regiunile Stara Zagora, Plovdiv, Varna, Burgas şi Sofia (provincia) sunt pe locurile trei, patru, cinci, şase şi şapte, iar oraşul Sofia este pe nouă.

Stara Zagora este singura regiune din Bulgaria din categoria cea mai promiţătoare destinaţie de investiţii din Europa care implementează strategii pentru încurajarea investiţiilor străine, fiind pe locul şase din nouă. Categoria include de asemenea regiuni din Irlanda, Germania, Austria, Elveţia, Bosnia şi Herţegovina, Lituania şi Serbia.

Te-ar mai putea interesa și
Proiectul Legii salarizării bugetarilor amplifică discrepanţele existente între diferite categorii de personal – sindicate
Proiectul Legii salarizării bugetarilor amplifică discrepanţele existente între diferite categorii de personal – ...
Proiectul Legii salarizării unitare în domeniul bugetar nu răspunde obiectivului declarat de construire a unui sistem de salarizare unitar, echitabil şi predictibil, ci, dimpotrivă, acesta......
Motorola lansează pe piața românească noul edge 70 max, certificat la standarde militare
Motorola lansează pe piața românească noul edge 70 max, certificat la standarde militare
Motorola anunță disponibilitatea în România a noului motorola edge 70 max, echipat cu platforma mobilă Snapdragon 8 ...
Kelemen Hunor: Proiectul legii salarizării nu este finalizat; avem o problemă cu simulările
Kelemen Hunor: Proiectul legii salarizării nu este finalizat; avem o problemă cu simulările
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat miercuri că proiectul legii salarizării încă nu a fost finalizat, fiind, ...
Sprijin de maximum 63 euro/ha pentru fermierii din sectorul vegetal, afectaţi de seceta pedologică, în 2025 – proiect
Sprijin de maximum 63 euro/ha pentru fermierii din sectorul vegetal, afectaţi de seceta pedologică, în 2025 – proiect
Producătorii agricoli din sectorul vegetal vor primi un sprijin financiar de maximum 63 euro/hectar pentru suprafeţele ...