Mai multe sindicate ale funcționarilor publici anunță că ies în stradă în 15 septembrie și amenință cu o grevă generală care va bloca funcționarea statului

Mai multe ferații sindicale au transmis astăzi un comunicat prin care anunță declanșarea unor acțiuni comune de protest împotriva politicilor sociale și economice promovate de Guvernul României în sectorul de activitate „Administrație publică”.
Cristian Negrei - J, 04 sept. 2025, 18:28
Mai multe sindicate ale funcționarilor publici anunță că ies în stradă în 15 septembrie și amenință cu o grevă generală care va bloca funcționarea statului

Sindicaliștii avertizează că măsurile promovate ,,pe persoană fizică”, mai exact ,,REFORMA MEA”, creează premisele unui blocaj generalizat în sectorul de activitate, datorită lipsei totale a unui dialog social real şi responsabil.

,,În cazul în care Primul-ministru nu va renunţa la politicile adoptate „din pix” și fără fundament real, protestele organizaţiilor noastre vor continua şi se vor radicaliza, culminând cu greva generală în sector, pentru ca drepturile şi interesele legitime ale angajaţilor în faţa unor măsuri abuzive, care amenință stabilitatea funcției publice și calitatea serviciilor publice oferite cetățenilor, trebuie apărate”, se men’ioneaz[ ]n comunicat.

Programul de acţiuni comune, sincronizate, începe în data de 15 septembrie 2025 printr-un marș și pichetare, în București, pe traseul Ministerul Dezvoltării – Piața Victoriei – sediul Guvernului României, între orele 11:00 – 15:00, cu participarea a mii de salariați din administrația publică centrală și locală.

 

Revendicările sindicaliștilor

1. Consultarea reală a organizațiilor sindicale înainte de adoptarea „Pachetul nr. 2 de măsuri” – care, în prezent, conţine reglementări arbitrare, nefundamentate și cu efecte grave asupra administrației publice, funcţiei publice şi funcţionării instituţiilor.

2. Respectarea drepturilor fundamentale: la muncă, la stabilitate și carieră în funcția publică, la condiții de muncă decente, la negociere colectivă și autonomie locală.

3. Eliminarea mandatelor temporare și a testărilor periodice impuse funcționarilor publici, măsuri care ar conduce la politizarea administrației și la destabilizarea resursei umane.

4. Respectarea stabilității și predictibilității funcției publice, prin respingerea modificărilor la Codul administrativ ce încalcă dreptul constituțional la muncă, în special cea privind crearea forțată a jumătății de funcționar public pe posturi ocupate.

5. Analize reale de impact social și financiar înaintea oricărei reduceri de personal, incluzând efectele asupra contribuțiilor sociale, veniturilor bugetare, șomajului și costurilor suplimentare generate de externalizarea serviciilor publice.

6. Renunțarea la intenția de a stabili „meniul pentru săraci”, o grilă de salarizare discriminatorie pentru personalul din unitățile administrativ – teritoriale cu venituri reduse din impozite și taxe locale, cu încălcarea principiului „la muncă egală – salarizare similară” prevăzut în Carta Socială Europeană, precum și a principiului creării procedurilor de egalizare financiară, prevăzut în Carta Europeană a Autonomiei Locale.

Organzizațiile sidicale care au anunțat începerea acțiunilor de protest sunt: Federaţia COLUMNA-SCOR; Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie – FNSA; Federaţia Naţională a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală; Federaţia Nationala a Sindicatelor din Administratia Locala SEDLEX; Federaţia PUBLISIND; Federația Sindicatelor Democratice din România; Uniunea Sindicatelor Funcționarilor Publici și Personalului Contractual FORŢA LEGII.

Te-ar mai putea interesa și
Transportul aerian de mărfuri în România a crescut cu 13,4% în primele trei luni ale anului. Segmentul rămâne încă mic, dar începe să conteze economic
Transportul aerian de mărfuri în România a crescut cu 13,4% în primele trei luni ale anului. Segmentul rămâne încă ...
Transportul aerian de mărfuri rămâne mult mai puțin vizibil decât traficul de pasageri. Aeroporturile sunt judecate, de regulă, după numărul de călători, rute noi și companii care duc/aduc......
Tendințe în serviciile financiare digitale din România: de ce viteza funcționează deja împreună cu responsabilitatea
Tendințe în serviciile financiare digitale din România: de ce viteza funcționează deja împreună cu responsabilitatea
În ultimii câțiva ani, serviciile financiare digitale din România au devenit o parte firească a vieții economice. Oamenii ...
Transformările din industria auto și implicațiile din perspectiva prețurilor de transfer
Transformările din industria auto și implicațiile din perspectiva prețurilor de transfer
Industria auto din România și din întreaga lume traversează una dintre cele mai complexe perioade din ultimele decenii. ...
Șeful Federal Reserve împinge valoare bitcoin în sus. Criptomoneda a înregistrat o ușoraă revenire în urma comentariilor pozitive privind inflația făcute de Kevin Warsh
Șeful Federal Reserve împinge valoare bitcoin în sus. Criptomoneda a înregistrat o ușoraă revenire în urma comentariilor ...
După ce a atins miercuri un nou minim anual de 57.722 de dolari, bitcoin a înregistrat o ușoară revenire, care l-a readus ...