Mai multe state europene au discutat cu firmele americane de gaze o posibilă creştere a livrărilor

 Cel puţin 12 directori ai unor companii americane active în sectorul gazelor de şist s-au întâlnit miercuri cu oficiali ai unor state europene pentru a discuta extinderea livrărilor de gaze spre Europa pe fondul eforturilor destinate înlocuirii importurilor din Rusia, transmite Reuters.
AGERPRES - J, 07 apr. 2022, 09:48
Mai multe state europene au discutat cu firmele americane de gaze o posibilă creştere a livrărilor

Directorii de companii s-au întâlnit la Houston (Texas) cu miniştrii Afacerilor Externe, miniştrii Economiei şi clienţi comerciali care vor să îşi reducă importurile de petrol, gaze naturale şi gaze lichefiate din Rusia, după invadarea Ucrainei. Comisia Europeană intenţionează să îşi reducă dependenţa de gazele naturale ruseşti cu două treimi în acest an.

Delegaţii din Letonia, Estonia, împreună cu diplomaţi din Bulgaria, Estonia, Franţa, Germania, Ungaria, Letonia şi Marea Britanie au efectuat o vizită la terminalul de export de gaze lichefiate Golden Pass din Sabine Pass, Texas, iar ulterior s-au întâlnit la Houston cu producătorii americani de gaze de şist, a anunţat Fred Hutchison, director general la asociaţia de profil LNG Allies.

Printre companiile americane care au luat parte la discuţiile de miercuri se numără Chesapeake Energy, Coterra Energy, EOG Resources şi EQT Corp, a precizat Fred Hutchison. Potrivit acestuia, sunt programate întâlniri individuale între directorii companiilor americane şi reprezentanţii comerciali din Letonia, Estonia şi Slovacia.

„Situaţia în Europa este destul de precară. Toate aceste ţări, care sunt dependente de gazele naturale ruseşti, sunt angajate să reducă această dependenţă şi în unele cazuri să o reducă complet”, a spus Fred Hutchison.

Însă construcţia unor noi capacităţi pentru gaze lichefiate durează mai mulţi ani şi noi cantităţi suplimentare nu vor fi disponibile până la mijlocul deceniului. „Provocările la adresa capacităţilor în 2022 sunt mari dar oportunităţile pentru anii următori sunt excelente”, a apreciat Fred Hutchison.

Nevoia unor noi facilităţi de gaze lichefiate a fost evidenţiată miercuri şi de directorul general de la Pioneer Natural Resources, Scott Sheffield, cu prilejul unei audieri în Congresul SUA. Scott Sheffield a îndemnat Congresul să sprijine construcţia de noi facilităţi de lichefiere a gazelor în SUA. „Trebuie să construim noi facilităţi de gaze lichefiate în nord-est”, a spus Sheffield.

Te-ar mai putea interesa și
Trump înfige steagul SUA în Groenlanda şi anunţă lansarea unor „activităţi „masive” de explorare de petrol, gaze şi minereuri în „noua şi frumoasa noastră Groenlandă”
Trump înfige steagul SUA în Groenlanda şi anunţă lansarea unor „activităţi „masive” de explorare ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat miercuri că urmează să înceapă activităţi "masive" de explorare de petrol, gaze şi minereuri în Groenlanda, relatează Reuters....
Delta Dunării nu mai închide iarna
Delta Dunării nu mai închide iarna
Fără aglomerația verii, dar cu resorturi deschise și pe frig — Delta devine o destinație pentru toate cele douăsprezece ...
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Mai multe regiuni din Ucraina au fost afectate miercuri de atacuri cu rachete ruseşti, conform autorităţilor, inclusiv ...
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Un tanc petrolier şi un portcontainer au fost lovite de proiectile de origine necunoscută în Strâmtoarea Ormuz, în centrul ...