Mai mulți parlamentari germani pregătesc o acțiune prin care să scoată în afara legii partidul extremist Alternativa pentru Germania (AfD)

Un grup de parlamentari germani din partidele pro-europene examinează semnarea unei moţiuni care să iniţieze procesul de scoatere în afara legii a partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), relatează luni agenţia DPA, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 30 sept. 2024, 20:53
Mai mulți parlamentari germani pregătesc o acțiune prin care să scoată în afara legii partidul extremist Alternativa pentru Germania (AfD)

Acest partid, de orientare conservatoare, eurosceptică şi anti-migraţie, a câştigat luna aceasta pentru prima dată un scrutin regional, cel din landul estic Turingia, şi este aşteptat să facă progrese de asemenea la alegerile legislative naţionale în septembrie anul viitor.

La alegerile europarlamentare din iunie AfD s-a clasat pe locul doi, cu 15,9% din voturi, în urma Uniunii Creştin-Democrate/Uniunii Creştin-Sociale (CDU/CSU), dar înaintea tuturor celor trei formaţiuni din actuala coaliţie de guvernare de la Berlin, respectiv Partidul Social-Democrat (SPD) al cancelarului Olaf Scholz, Partidul Liber-Democrat (FDP) al ministrului de finanţe Christian Lindner şi Verzii titularei Externelor, Annalena Baerbock.

Curtea Constituţională a Germaniei are puterea de a examina dacă un partid politic poate fi considerat o ameninţare pentru ordinea democratică şi statul de drept şi poate lua măsuri care să includă chiar scoaterea partidului în afara legii. Însă numai membrii parlamentului german pot solicita Curţii Constituţionale lansarea unei asemenea proceduri, posibilitate asupra căreia o dezbatere a fost lansată de mai multe luni.

Potrivit publicaţiilor Welt şi Spiegel, există deja un număr de parlamentari semnificativ mai mare decât minimul de 37 de semnături necesare iniţierii acestui demers împotriva partidului Alternativa pentru Germania (AfD). Aceşti parlamentari provin din toate partidele pro-europene, respectiv blocul de centru-dreapta CDU/CSU, Partidul Social-Democrat (SPD), Verzii şi Stânga (Die Linke).

Potrivit unui proiect de moţiune deja întocmit, în acesta se va cere inclusiv tăierea finanţării publice pentru AfD. Moţiunea ar urma să fie prezentată grupurilor parlamentare după data de 8 octombrie. Odată ce va fi votată, adversarii AfD vor trebui apoi să convingă Curtea Constituţională că acest partid acţionează agresiv pentru subminarea ordinii constituţionale a Germaniei.

Serviciul de informaţii german, Oficiul pentru Protecţia Constituţiei, a clasificat deja AfD ca partid suspectat de extremism şi a obţinut decizii judiciare care-i oferă baza legală să monitorizeze comunicaţiile acestui partid şi de asemenea să-l supravegheze folosind agenţi sub acoperire.

Acţiuni de scoatere a unui partid în afara legii au mai fost lansate în trecut în Germania, dar împotriva unor formaţiuni mici şi niciodată împotriva unui partid care să fi atins un nivel de popularitate similar celui de care se bucură în prezent Alternativa pentru Germania (AfD). Pe de altă parte, criticii demersului aflat acum în pregătire avertizează că ar putea fi un proces îndelungat şi cu un rezultat incert la Curtea Constituţională.

„Este chiar cea mai stupidă moţiune de anul acesta”, a remarcat Sahra Wagenknecht, lidera noii formaţiuni ce-i poartă numele, Alianţa Sahra Wagenknecht (BSW). Acest partid, scindat din formaţiunea de stânga Die Linke, este apropiat ideologic de AfD, împărtăşind cu acesta abordări similare eurosceptice şi împotriva migraţiei ilegale.

Moţiunea de scoatere a AfD în afara legii a primit însă critici şi din partea unor reprezentanţi ai puterii. „O propunere de scoatere în afara legii acum ar fi politic contraproductivă” şi nu ar face decât să trimită şi mai mulţi votanţi „în braţele AfD”, a avertizat o membră a SPD, Gesine Schwan.

Te-ar mai putea interesa și
Un nou parc mare fotovoltaic în România. Centrala de 146 MW a Nofar de la Ghimpați a început să producă energie
Un nou parc mare fotovoltaic în România. Centrala de 146 MW a Nofar de la Ghimpați a început să producă energie
Israelienii de la Nofar Energy, foarte activi în sectorul energiei regenerabile din România, au energizat un nou parc fotovoltaic de mari dimensiuni și au depășit borna de 300 MW instalați la......
INTERVIU Zhenghai Mei (GAC): Suntem diferiți de alte mărci chinezești. Noi întâi asamblăm mașini în Europa și apoi vindem
INTERVIU Zhenghai Mei (GAC): Suntem diferiți de alte mărci chinezești. Noi întâi asamblăm mașini în Europa și apoi ...
Zhenghai Mei, director general al grupului chinez Guangzhou Automobile Group (GAC) pentru Europa de Est a explicat într-un ...
De ce a interzis UE exporturile de oi și capre ale României – pagubă de 300 mil. euro pentru noi. Ce trebuie să facem
De ce a interzis UE exporturile de oi și capre ale României – pagubă de 300 mil. euro pentru noi. Ce trebuie să ...
Într-un răspuns acordat unui europarlamentar român, Comisia Europeană a explicat de ce a interzis exporturile de ovine ...
România cere prelungirea unui împrumut de jumătate de miliard de euro de la BERD. Scopul este atragerea de bani pentru sistemul de sănătate
România cere prelungirea unui împrumut de jumătate de miliard de euro de la BERD. Scopul este atragerea de bani pentru ...
România vrea să utilizeze integral un împrumut de 500 de milioane de euro contractat de la Banca Internațională pentru ...