Mai mulți ziariști care l-au vizitat pe Assange în Ambasada Ecuadorului din Londra au dat în judecată CIA pentru că i-ar fi spionat

Un grup de jurnalişti şi avocaţi au dat în judecată Agenţia Centrală de Informaţii din SUA (CIA) şi pe fostul ei director Mike Pompeo (foto) sub acuzaţia că aceştia i-au spionat atunci când jurnaliştii l-au vizitat pe fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, în perioada în care acesta era refugiat în sediul ambasadei Ecuadorului la Londra, informează Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 15 aug. 2022, 21:24
Mai mulți ziariști care l-au vizitat pe Assange în Ambasada Ecuadorului din Londra au dat în judecată CIA pentru că i-ar fi spionat

Reclamanţii susţin că CIA în timpul mandatului lui Mike Pompeo a încălcat dreptul la intimitate al respectivilor jurnalişti şi avocaţi americani. Printre aceştia se află jurnaliştii Charles Glass şi John Goetz şi avocatele Margaret Kunstler şi Deborah
Hrbek, care l-au reprezentat pe Assange.

În plângere se afirmă că, înaintea vizitei lor la Assange, jurnaliştilor şi avocaţilor respectivi li s-a cerut să predea echipamentele electronice companiei private Undercover Global S.L., care la acea vreme asigura securitatea ambasadei Ecuadorului la Londra.

Assange a fost inculpat în SUA în mai 2019 pentru 18 capete de acuzare pentru ”spionaj”, în baza unei legi votate în 1917 pentru a împiedica divulgarea de informaţii secrete în timp de război.

Autorităţile americane, care consideră că Julian Assange că nu este nici jurnalist, nici editor de presă, îl acuză că a pus în pericol agenţi şi surse militare.

Fondatorul WikiLeaks a fost arestat de poliţia britanică în 2019, după ce se refugiase timp de şapte ani în sediul ambasadei Ecuadorului la Londra.

Julian Assange a făcut apel la Înalta Curte din Londra pentru a bloca extrădarea sa către SUA.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
MAE, Atenţionare de călătorie: Italia – Cod portocaliu şi galben de incendii de vegetaţie pentru regiunile Sardegna şi Sicilia
MAE, Atenţionare de călătorie: Italia – Cod portocaliu şi galben de incendii de vegetaţie pentru regiunile Sardegna ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că, începând cu data......
Grindeanu: Mâine la Cotroceni se va vedea cine vrea să găsească o soluţie raţională
Grindeanu: Mâine la Cotroceni se va vedea cine vrea să găsească o soluţie raţională
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, susţine că la consultările de luni de la Palatul Cotroceni se va vedea "clar" cine ...
Qatarul „îşi rezervă dreptul deplin de a răspunde” la atacurile Iranului
Qatarul „îşi rezervă dreptul deplin de a răspunde” la atacurile Iranului
Guvernul din Qatar - ţară care alături de Pakistan joacă rolul de mediator între Washington şi Teheran - a condamnat ...
R.Moldova:Vasile Tofan, de la investiţii şi antreprenoriat la candidat pentru funcţia de prim-ministru
R.Moldova:Vasile Tofan, de la investiţii şi antreprenoriat la candidat pentru funcţia de prim-ministru
Vasile Tofan, candidatul desemnat la funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova, are peste 20 de ani de experienţă ...