Mai puţin de 20% dintre brazilieni aprobă asaltul asupra instituţiilor puterii

Aproximativ 20% dintre brazilieni aprobă asaltul asupra sediilor puterii de către partizani ai fostului preşedinte de extremă dreapta Jair Bolsonaro duminică la Brasilia, potrivit unui sondaj publicat miercuri de Institutul Atlas, notează AFP.
AGERPRES - J, 12 ian. 2023, 08:22
Mai puţin de 20% dintre brazilieni aprobă asaltul asupra instituţiilor puterii

La întrebarea „Sunteţi de acord cu acţiunile manifestanţilor care au ocupat Congresul, Palatul prezidenţial şi Curtea Supremă?”, 18,4% dintre persoanele chestionate au răspuns afirmativ, 75,8% au spus că nu sunt de acord şi 5,8% s-au abţinut să răspundă.

Iar 53% dintre respondenţi consideră această invazie „total nejustificată”, în timp ce 27,5% o consideră „parţial justificată” şi 10,5% „total justificată”.

Puţin peste jumătate (50,2%) dintre persoanele chestionate consideră că Jair Bolsonaro este responsabil pentru revolte.

Acest sondaj a fost realizat luni şi marţi cu un eşantion reprezentativ de 2.200 de persoane.

Duminică, câteva mii de bolsonarişti refuzând să accepte revenirea la putere a preşedintelui de stânga Luiz Inacio Lula da Silva au semănat haos la Brasilia, în faţa unei poliţii complet depăşite de situaţie, dar considerată complezentă, chiar complice de mulţi specialişti.

Ei au invadat sediile puterii cele mai emblematice ale democraţiei braziliene, care sunt situate foarte aproape unele de altele, în jurul Praça dos Tres Poderes (Piaţa celor Trei Puteri), în centrul capitalei futuriste.

Înăuntru, răzvrătiţii au distrus totul în cale, inclusiv mobilier rar şi opere de artă de o valoare inestimabilă.

Te-ar mai putea interesa și
Cine aduce banii pe litoralul românesc?
Cine aduce banii pe litoralul românesc?
O analiză a peste 60.000 de rezervări, realizate între octombrie 2024 și septembrie 2026, conturează portretul turistului de pe litoralul românesc. Dincolo de durata sejurului și valoarea......
Lecția de energie a Bulgariei: exporturile de electricitate au crescut cu 60% în ultimul an, în special ca urmare a celor 7.000 MW de solar și a celor 17.000 MWh instalați în baterii
Lecția de energie a Bulgariei: exporturile de electricitate au crescut cu 60% în ultimul an, în special ca urmare a celor ...
Exporturile nete de energie electrică ale Bulgariei au crescut cu 62% în termeni anuali de la începutul anului până ...
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunţat că în cursul zilei de joi va depune la Parlament programul de guvernare şi ...
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, ...