Maia Sandu: Forțele pro-război din Transnistria sunt responsabile pentru exploziile din ultimele 24 de ore

Incidentele care au avut loc în ultimele ore în Transnistria constituie o escaladare a tensiunilor şi au fost provocate din interiorul regiunii separatiste transnistrene, a declarat marţi preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate, pe care îl convocase mai devreme în regim de urgenţă, relatează Radio Chişinău, Deschide.md și NordNews, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 26 apr. 2022, 17:39
Maia Sandu: Forțele pro-război din Transnistria sunt responsabile pentru exploziile din ultimele 24 de ore

„Ceea ce se întâmplă în ultimele 24 de ore în regiunea transnistreană este o escaladare a tensiunilor. Pe durata mai multor săptămâni, în regiune au fost mai multe alerte cu bombe în şcoli şi instituţii medicale. Au urmat exploziile de ieri de la sediul aşa-numitul minister al securităţii, incidentul de la aerodromul din Tiraspol şi explozia de la nodul de radiocomunicaţii din Maiak. Autorităţile Republicii Moldova urmăresc cu precauţie şi vigilenţă evenimentele care au loc pe teritoriul controlat de regimul de la Tiraspol”, a declarat Maia Sandu.

Maia Sandu a confirmat că una din explozii a avut loc pe aerodromul din Tiraspol şi a spus că, cel mai probabil, responsabili de incidentele care au avut loc în regiunea transnistreană în ultimele 24 de ore sunt forţe pro-război din interiorul regiunii transnistrene.

„Autorităţile din Republica Moldova urmăresc cu precauţie situaţia din regiune. Analizele noastre arată că există tensiuni între diferite forţe din interiorul regiunii, acest lucru vulnerabilizează situaţia (… ) condamnăm orice tentative, orice fel de acţiuni care pun în pericol pacea din regiune”, a declarat Maia Sandu într-o conferinţă de presă susţinută după reuniunea Consiliului Suprem de Securitate.

Mai mult, şefa statului le-a cerut cetăţenilor să se informeze doar din surse sigure şi să nu se lase pradă provocărilor. Maia Sandu a menţionat că autorităţile de la Chişinău nu planifică şi nu desfăşoară acţiuni de blocare economică a regiunii transnistrene, iar prioritatea ţării rămâne soluţionarea paşnică a diferendului transnistrean.

Şi Consiliul Suprem de Securitate a cerut instituţiilor statului vigilenţă maximă, conform media moldovene.

Astfel, Consiliul Suprem de Securitate a constatat faptele de escaladare şi a recomandat instituţiilor publice:

1. Intensificarea verificărilor circulaţiei în împrejurimile zonei de securitate;
2. Intensificarea patrulării şi verificărilor pe teritoriul Republicii Moldova şi la frontieră;
3. Creşterea nivelului de alertă în ceea ce priveşte securizarea obiectivelor de infrastructura critică;
4. Creşterea nivelului de alertă a tuturor instituţiilor responsabile de asigurarea ordinii publice şi securităţii.

Mai multe explozii au avut loc luni seara şi marţi dimineaţă în regiunea separatistă transnistreană, notează Radio Chişinău. Două turnuri de comunicaţie care, potrivit presei din regiune, retransmiteau posturi de radio din Federaţia Rusă au fost aruncate în aer în localitatea Maiak. Totodată, aşa-numitul Minister al Securităţii din Transnistria a fost luni seara ţinta unui atac cu tiruri dintr-un aruncător de grenade. Tot luni, au fost raportate explozii în apropiere de o unitate militară dislocată în preajma localităţii Parcani din stânga Nistrului, după cum anunţă aşa-numitele autorităţi de la Tiraspol, potrivit postului de radio citat.

Te-ar mai putea interesa și
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
223 de consumatori casnici din Sectorul 3 al Capitalei sunt afectaţi, sâmbătă, de întreruperea alimentării cu gaze a instalaţiei comune de utilizare, ca urmare a unui incident....
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Samsung și Apple și-au împărțit fiecare câte cinci locuri în top 10, contribuind cu 20% la volumul global de smartphone-uri ...
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
Cerul va fi variabil la Bucureşti, se va semnala ceaţă, iar vântul va sufla moderat, cu viteze de până la 40 km/h în ...
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță că a fost împiedicată să percheziționeze mai multe sedii oficiale
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță ...
Agenţia anticorupţie a Ucrainei (NABU) a acuzat sâmbătă mai mulţi deputaţi că au acceptat mită în schimbul voturilor ...